|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Alex Construct îşi bate joc de râmniceni 

 Domnule primar Mircia Gutău, până când îi toleraţi pe şmecheraşii „constructori“?

Alex Construct îşi bate joc de râmniceni

• Lucrări de mântuială la Târgul din Goranu

Despre profiturile obţinute de un sereleu, agreat de administraţia Râmnicului, dar nu numai, am scris de mai multe ori. Apropo, Primăria Râmnicu Vâlcea ne este datoare cu mai multe răspunsuri privind costurile Târgului din Cartierul Goranu! SC Alex Construct SRL a reuşit să ia bani buni (peste două miliarde de lei) pentru un gard de sârmă şi nişte table aruncate peste un canal de scurgere din cartierul Goranu. Această lucrare poartă numele pompos de „Amenajare Târg de săptămână“. Inaugurat cu fast la finele săptămânii trecute obiectivul rezolvă, în mică parte, problemele locuitorilor din zonă şi ale comercianţilor. Aceştia din urmă însă şi mulţi dintre amatorii de chilipiruri ar putea însă să-şi piardă auzul. Tablele sunt subţiri, se ondulează la fiecare pas şi fac un zgomot infernal când se trece peste ele. Anticipăm în curând cheltuirea altor bani pentru înlocuirea lor.

Focar de infecţie în faţa Complexului Hermes

În Ostroveni, în faţa Complexului Hermes au fost demolate vreo zece chioşcuri. Dacă cei de la Alex Construct ştiau că nu se pot ocupa de amenajarea şi refacerea zonei mai bine îi spuneau primarului să le mai permită chioşcarilor să stea acolo o lună sau două. De mai mult de o lună zona este un focar de infecţie. Gunoaiele nu sunt strânse deşi avem ADP. Inspectorul de zonă al primăriei nu-şi face treaba sau poate nu este lăsat să şi-o facă, Alex Construct a aruncat două barăci metalice dar a lăsat pavimentul spart, mormane de moloz, buruienile cresc în zonă iar noaptea locul este vizitat de şobolani şi câini vagabonzi. Este aproape de neînţeles de ce această firmă a luat miliarde anul trecut din Primăria Râmnicului, miliarde anul acesta şi alte miliarde din bugetul comunei Malaia. Nu mai sunt şi alţi constructori în Râmnicu Vâlcea? Măcar unii care să ştie să facă şi bani pentru ei şi clienţii lor dar să facă şi puţină treabă!
Societăţile comerciale specializate în obţinerea de profit din bani publici, în special cele din domeniul construcţiilor au câteva puncte comune. Unul cunoscut de toată lumea sau bănuit cel puţin este faptul că obţinerea de lucrări în mod constant prin încredinţări directe, selecţie de oferte sau licitaţii cu prieteni în sală implică importante costuri la negru. Cheltuielile legate de obţinerea lucrărilor  sunt dublate de multe ori de obligaţia de a face şi alte lucrări private sau  publice dar în interesul de imagine a politicienilor administratori care ţi-au dat lucrarea ( lucrările). O a doua caracteristică a acestor societăţi este aceea că, în vederea obţinerii de profit, folosesc materiale de calitate mai slabă decât cea din devize, încarcă devizele cu lucrări pe care nu le-au făcut, se angajează pe mai multe fronturi de lucru deşi nu au capacitatea tehnică şi personalul calificat necesar pentru a  face faţă ,concomitent, la toate lucrările angajate. Din aceste cauze şi din criză de timp lucrările efectuate pe bani publici costă de cele mai multe ori foarte mult şi calitatea lor este îndoielnică.

Nicu TRANDAFIR

Leave a Response