|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Romulus Bulacu, locul I pentru Camera Deputaților pe lista PNL Vâlcea. Adrănel Cotescu, locul I la Senat! 

Bulacu-si-Andreescu

Liderul PNL Vâlcea, Romulus Bulacu, a declarat recent că liberalii vor obţine în judeţ un senator şi doi deputaţi la alegerile parlamentare.

„Deja avem stabilită metodologia prin care vor fi desemnaţi candidaţii pentru alegerile din toamnă. 40% va însemna un sondaj de opinie. La acest sondaj nu este o condiţie eliminatorie să fie membru PNL, oricine din afara partidului şi care îşi doreşte să candideze pe listele noastre se poate înscrie în cursă şi va trece prin sondajul de opinie. Un alt criteriu va ţine de performanţele pe care acesta le-a avut în domeniul în care a activat şi un alt criteriu este cel al integrităţii”, a spus Bulacu.

El a declarat că s-a înscris în cursă pentru un nou mandat de parlamentar.

„M-am înscris în cursă pentru locul I la Camera Deputaţilor pe lista PNL la Vâlcea, iar la Senat – locul I va fi actualul senator Adrănel Cotescu. Sunt convins că Vâlcea va trimite în Parlament un senator şi doi deputaţi PNL, vom vedea dacă un al treilea se poate obţine prin redistribuire. La 51 de primari PNL, cei mai mulţi din judeţ şi pe locul 2 la nivel naţional, aceste alegeri ar trebui să le câştigăm în Vâlcea(…) PNL va merge singur în aceste alegeri”, a mai adăugat liderul PNL.

Leave a Response