Câinii liberali latră, ursul Costi își vede de treabă!
Puncte importante pentru Vâlcea din agenda preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu
Zilele trecute, a fost publicată o informare cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în lun august. Preşedintele CJ Vâlcea, de la ultima şedinţă ordinară şi până în prezent, a avut în vedere respectarea principalelor atribuţii îndeplinite, privind funcţionarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, relaţia cu instituţiile şi serviciile publice de interes judeţean, precum şi relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. În urma problemelor apărute în relaţiile contractuale dintre CET şi Ciech Soda Govora, liderii de sindicat de la USG au solicitat în ziua de 03.08.2016, începând cu orele 11.00, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, o întâlnire de urgenţă cu conducerea administrativă a judeţului. Pe durata întâlnirii liderii de sindicat de la USG Govora au prezentat Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea şi celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, problemele cu care se confruntă şi disfuncţionalităţile din relaţia patronate-salariaţi, acestea având chiar un impact deosebit asupra siguranţei şi integrităţii fizice a lucrătorilor din procesul de producţie, potrivit declaraţiilor celor prezenţi la această întâlnire. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu a luat act de problemele cu care sindicaliştii de la USG se confruntă şi a făcut precizarea că în limitele cadrului legal va fi alături de salariaţii societăţii, întrucât nu îi este indiferentă soarta acestora. Totodată, Preşedintele Consiliului Judeţean le-a menţionat celor prezenţi că se fac demersuri instituţionale în baza competenţelor legale, pentru atragerea de investitori şi crearea de noi locuri de munca în judeţ. În data de 3 august 2016, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a participat la sediul Centrului de Afaceri Flandra din municipiul Râmnicu Vâlcea, la o întâlnire cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, directorul şi angajaţi ai SC Apavil SA precum şi reprezentanţii consultantului. Cu această ocazie a fost analizată situaţia proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, respectiv pregătirea programului de investitii pentru Faza II (POS Mediu 2014-2020). Astfel, s-a stabilit iniţierea unor demersuri comune cu ADI APA si SC Apavil SA pentru a aduce la cunoştinţa primăriilor şi consiliilor locale riscul de excludere de la finanţare, în situaţia în care nu se adoptă hotărârile de consiliu local pentru depunerea proiectului până la data de 28 august 2016. În data de 10 august 2016, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, însoţit de personalul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean şi de reprezentantul Spitalului Judeţean Vâlcea, a efectuat o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. în urma vizitei s-au constatat o serie de disfuncţionalităţi, ce urmează a fi analizate de către factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea şi pe cale de consecinţă vor fi propuse şi luate măsuri legale de remediere. În urma solicitărilor şi invitaţiei conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, în data de 12.08.2016 preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea împreună cu conducerea RAJDP Vâlcea şi reprezentantul Administraţiei Bazinale de Apă Olt au efectuat o deplasare în teren pentru a analiza anumite zone de drumuri judeţene afectate de cursurile de apă din judeţ. Urmare acestei vizite de lucru s-au dispus măsuri tehnice, potrivit competenţelor legale, pentru fiecare dintre structurile prezente la faţa locului. La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, în data de 17 august 2016, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a participat alături de conducerile Consiliilor Judeţene Alba, Hunedoara şl Gorj la o întâlnire de lucru, în judeţul Gorj. În cadrul acestei întâlniri exploratorii s-au stabilit câteva coordonate principale ale unei viitoare colaborări, în vederea punerii în practică a unui proiect integrat de dezvoltare turistică şi infrastructură pentru arealul celor patru judeţe şi pe baza problematicii specifice a fiecărei unităţi teritorial-administrative. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a subliniat, pe durata întâlnirii, necesitatea şi importanţa dezvoltării staţiunilor turistice Voineasa şi Vidra, precum şi a noii zone turistice „Vârful lui Roman”. Participanţii au convenit organizarea unei noi întâlniri în judeţul Vâlcea, în cadrul căreia se vor prezenta zonele de interes turistic din judeţele menţionate, precum şi modalităţile reale de finanţare, fie prin înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară, fie prin angajarea judeţului, alături de celelalte trei judeţe, în cadrul unui pol de dezvoltare turistică. De asemenea, în perioada imediat următoare, specialiştii din cadrul celor patru Consilii Judeţene se vor întâlni pentru a stabili datele tehnice ale unui proiect ce poate atinge sau chiar depăşi suma de 2 miliarde de euro.