|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Constantin Bărzăgeanu, primarul din Mihăeşti, a semnat la AFIR contractul de asfaltare drumuri comunale 

Barzageanu Mihaesti2

 

Liberalul Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti, se poate considera un edil-şef fericit, asta pentru că zilele trecute a semnat la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) contractul pentru implementarea proiectul european pe Submăsura 7.2 vizând asfaltarea de drumuri comunale. „Proiectul are o valoare de 1 milion de euro şi vizează asfaltarea de drumuri în Negreni, Măgura şi în jurul Mănăstirii Govora. În curând, vom lansa licitaţia pentru execuţia lucrării”, a spus Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti. Localitatea Mihăeşti este prima localitate din judeţul Vâlcea care a reuşit să obţină finanţare europeană în vederea modernizării infrastructurii rutiere, fiind acceptate la finanţare două proiecte depuse pe Submăsura 7.2. Unul dintre acestea are valoarea de un milion de euro şi vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 7,5 kilometri, dar şi amenajarea pe o lungime de 14 kilometri a rigolelor şi construirea de poduri şi podeţe de acces la gospodării, pe ambele laturi ale drumului. Faptul că actualul primar a reuşit să atragă fonduri europene pentru comunitatea de la Mihăeşti este un lucru important, întrucât, pentru implementarea acestor noi utilităţi vor fi cheltuiţi foarte puţini bani proveniţi din taxele şi impozitele plătite de localnici, iar comuna se va dezvolta şi în următorii ani, într-un ritm susţinut. Tot prin accesarea fondurilor europene s-a aprobat şi finanţarea pentru proiectul de extindere a reţelei de canalizare, în trei sate: „Am primit aprobare şi urmează să ni se finanţeze şi proiectul pentru asfaltarea şi extinderea reţelei de canalizare. La acest proiect am acumulat maximum de puncte şi mă bucur că localnicii vor avea acces la această utilitate importantă pentru orice comunitate civilizată. Prin acest proiect se va extinde sistemul de canalizare în satele Gurişoara, Scărişoara şi Vulpuieşti, pentru că avem în această zonă o staţie de epurare a Apavilului, iar prin master planul judeţului se va face extinderea reţelei de canalizare în celelalte zece sate”, declară primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu. Primarul comunei Mihăeşti a primit surprins vestea că două proiecte pe care le-a pregătit pentru dezvoltarea infrastructurii locale au putut fi prinse la finanţare în acelaşi timp, aceasta fiind o veste foarte bună pentru localitate: „Pe OUG nr. 28 avem depuse două drumuri în vederea asfaltării, dintre care unul are dublă finanţare. Iniţial, proiectul a fost depus acum patru ani, prin OUG nr. 28, însă, după câţiva ani de aşteptare am refăcut documentaţia şi am redepus proiectul pentru fonduri europene. După ce l-am depus, la scurt timp, AFIR Bucureşti ne-a anunţat aprobarea investiţiei. După ce am primit această veste, Ministerul Dezvoltării ne-a comunicat că suntem invitaţi, după patru ani de aşteptări, să semnăm şi contractul de finanţare a proiectului de asfaltare a drumului comunal. În această situaţie am decis să renunţ la finanţarea alocată de Ministerul Dezvoltării, acceptând finanţarea cu fonduri europene, în sumă de un milion de euro. Drumul comunal cu bucluc prins la finanţare pentru asfaltare are o lungime de 3,5 kilometri, în satul Scărişoara”, a mai precizat Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti.

(Petre Coman)

Leave a Response