|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Faurecia deschide o fabrică de 12 milioane de euro în Vâlcea 

faurecia-830x467

Furnizorul de componente auto francez Faurecia deschide pe 20 septembrie o nouă fabrică în România. Situată în Budești, județul Vâlcea, aceasta va produce tapițerii auto.

Noua facilitate de producție Faurecia din Vâlcea are 1.000 de angajați și se întinde pe o suprafață de 12.000 mp. Ulterior, numărul de muncitori va urca 1.600 de persoane.

Faurecia a investit în fabrica de la Budești aproximativ 12 milioane de euro, de pe liniile de asamblare ale noii uzine urmând să iasă tapițerii textile și de piele, dedicate unora dintre cei mai importanți producători auto.

Dacă lucrurile merg conform planului, Faurecia va extinde fabrica de la Budești până la 22.000 mp, în următorii trei ani, cadența de producție putând fi, astfel, dublată.

Cu venituri de 21 miliarde de euro pe an și 100.000 de angajați la nivel global, Faurecia mai operează alte trei fabrici de componente auto pe teritoriul țării noastre, la Tălmaciu, Sibiu (divizia Scaune Auto), Craiova (Tehnologii de Control a Emisiilor) și Pitești (Sisteme de Interior).

2 Responses to Faurecia deschide o fabrică de 12 milioane de euro în Vâlcea

  1. Pingback: Faurecia deschide o fabrică de 12 milioane de euro în Vâlcea – Stiri Online 24

  2. Pingback: Faurecia deschide o fabrică de 12 milioane de euro în Vâlcea – Presa Online 24

Leave a Response