A cincea amânare: studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi gata abia în aprilie 2017
Studiul de fezabilitate pentru cele trei tronsoane de mijloc ale autostrăzii Sibiu-Pitești are un nou termen de finalizare – aprilie 2017. Inițial acesta trebuia terminat în luna iulie, apoi programat să fie gata în decembrie 2016. „A fost o licitație accelerată nejustificat, nerealist. Nu se poate face un SF în cinci luni”, a declarat Cătălin Homor, șeful CNADNR, făcând referire la contractul semnat în 2015. Într-un interviu acordat HotNews, Cătălin Homor își anunță speranța că până la finalul lunii septembrie să fie definitivat traseul pe toate sectoarele autostrăzii Sibiu-Pitești. CNADNR ia în calcul licitarea separată a proiectării pentru sectoarele de capăt ale autostrăzii. „Într-adevăr, vorbim de o amânare, însă trebuie să ținem cont de unele sincope în implementare, au fost schimbați și subcontractorii. În noiembrie vom avea studiul de fezabilitate pentru sectoarele 1 şi 5, iar în aprilie 2017 sa avem tot SF-ul, si pe restul sectoarelor. Am insistat sa avem 1 si 5 separat pentru ca evaluam posibilitatea sa scoate la licitatie separata pentru proiectare sectoarele 1 si 5”, precizează Cătălin Homor. Față de de termenul inițial contractat în urma licitației pentru SF s-a ajuns la o amânare de un aproape un an. Contractul semnat în 2015 și licitat încă din mandatul Șova la Transporturi prevedea o finalizare în decembrie anul trecut. Ulterior, data de finalizare a fost amânată pentru iulie 2016, apoi pentru decembrie anul acesta. În urmă cu două săptămâni CNADNR anunța că pe trei din cele cinci secțiuni ale autostrăzii sunt executate foraje, pe secțiunea de capăt dinspre Sibiu acestea fiind realizate în proporție de aproximativ 75%, în timp ce pe capătul dinspre Curtea de Argeș forajele sunt realizate în proporție de circa 80%.
Sint FERM convins ca in trim.4 ,2016 precum si in trim 1,2017 (in plina iarna),cartografierea,studiile geotehnice ,studiile hidrogeologice etc. se vor executa ,,ultra rapid”pe cea mai pretentioasa portiune a acestui DRUM.