|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Obligaţiile fiscale aferente lunii mai 2007 se declară pe noul formular de Decont de TVA, cod 300 

În atenţia persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA!

 

Obligaţiile fiscale aferente lunii mai 2007 se declară pe noul formular de Decont de TVA, cod 300

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că a apărut noul formular de Decont de TVA, cod 300. Astfel, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor declara obligaţiile fiscale aferente lunii mai 2007 utilizând noul document.
Persoanele impozabile care conduc evidenţa contabilă potrivit legii, pentru operaţiunile realizate pe bază de contract de asociere în participaţiune, vor declara inclusiv datele şi informaţiile privind TVA rezultate din astfel de operaţiuni.
Termene de depunere
Decontul de TVA se depune la unitatea fiscală competentă:
– lunar, până la 25 inclusiv a lunii următoare, de către cei care au ca ca perioadă fiscală luna calendaristică;
– trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, de cei care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic;
– semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor, de către cei care au ca perioadă fiscală semestrul;
– anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, de către cei care au ca perioadă fiscală anul calendaristic;
Procedura de depunere
Decontul de TVA se depune în format electronic:
– la registratura unităţii fiscale competente;
– la poştă, prin scrisoare recomandată;
– prin completare pe pagina de internet pentru contribuabilii cu sediul în Municipiul Bucureşti şi sectorul Agricol Ilfov, conform OMFP nr. 2210/2006.
– prin Sistemul Electronic Naţional (SEN), de către marii contribuabili;
Formatul electronic al decontului de TVA se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei si Finanţelor, care se pune la dispoziţia contribuabililor gratuit sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Economiei şi Finanţelor, la adresa www.mfinante.ro.
Important!
Nu se completează în decont:
– TVA din facturile de executare silită, de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite;
– diferenţele de TVA de plată constatate de organele de control, pentru care nu este reglementată includerea în decont;
– documentele neevidenţiate în jurnalele pentru cumpărări sau pentru vânzări, constatate de organele de control fiscal;
– TVA pentru care a fost aprobată înlesnire la plată.
* Baza legală: Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 273/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 300 “Decont de TVA”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392/11.06.2007.

 

În dezbatere publică:
Normele metodologice privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a celor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), domeniul Finanţe, la adresa www.mfinante.ro, categoria Legislaţie, subcategoria Transparenţă decizională – proiecte acte normative, a fost publicat Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
* Documentul sunt supuse dezbaterii publice timp de 30 de zile de la publicarea lor pe site-ul MEF, conform Legii nr. 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

 

În luna mai a.c.,
Fiscul vâlcean a stabilit suplimentar pentru buget 3.201 de mii de lei

 

Pentru identificarea faptelor de evaziune fiscală, în luna mai a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a urmărit îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor care decurg din obiectivele strategice stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, principalele ţinte vizând: creşterea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizarea veniturilor bugetului general consolidat şi reducerea arieratelor; reducerea şi sancţionarea comportamentului evazionist; întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile. Personalul din structurile de control din cadrul DGFP Vâlcea au efectuat 235 de acţiuni de control la persoane juridice şi fizice, având ca obiective principale verificarea: modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Ca urmare a inspecţiilor fiscale, în luna mai a.c., veniturile stabilite suplimentar de Finanţele Publice vâlcene pentru bugetul general consolidat, s-au ridicat la 3.201 mii lei. Suma este formată din: 2.070 mii lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 1.076 mii lei – accesorii aferente debitelor stabilite suplimentar; 49 mii lei provenind din amenzi contravenţionale şi 6 mii lei din confiscări.

 

În dezbatere publică:
Noi acte normative

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), domeniul Finanţe, la adresa www.mfinante.ro, categoria Legislaţie, subcategoria Transparenţă decizională – proiecte acte normative, au fost publicate proiectele de:

1. Lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2006;

2. Hotărâre de Guvern privind regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale, prin Programele Operaţionale;

3. Hotărâre de Guvern privind modalităţile de utilizare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană prin intermediul Facilităţii Schegen şi pentru fluxurile de numerar.

Documentele sunt supuse dezbaterii publice timp de 30 de zile de la publicarea lor pe site-ul MEF, conform Legii nr. 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Leave a Response