|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

O minoră cu afecţiuni psihice a fost torturată de un individ, care a agresat-o şi a violat-o de mai multe ori 

viol

O minoră cu afecţiuni psihice a fost torturată de un individ, care a agresat-o şi a violat-o în nenumărate rânduri. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, care miercuri, 14 septembrie 2016, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Drugan Nicolae. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de viol în formă calificată şi continuată, prev. de art. 218 alin. 1 şi 3  lit. c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal.

De altfel, cu o zi înainte, anchetatorii  l-au reţinut pe violator pentru o durată de 24 de ore, ulterior prezentându-l în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea  a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În fapt, în sarcina inculpatului DRUGAN Nicolae, s-a reţinut că în a doua jumătate a  lunii august 2016, prin ameninţări cu acte de violenţă şi prin acte de agresiune repetate, profitând de faptul că persoana vătămată minoră P.F. suferea de afecţiuni psihice şi se afla în imposibilitatea materială de a lua legătura cu membrii familiei, a obligat-o de mai multe ori să întreţină raporturi sexuale în timp ce se afla în locuinţa acestuia din mun. Rm. Vâlcea.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Comunicatul Inspectoratului Județean Vâlcea de Poliție:Un bărbat de 36 de ani a fost arestat pentru 30 de zile de printr-o decizie a Judecătoriei din Râmnicu Vâlcea, sub acuzaţia de viol. Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, bărbatul ar fi constrâns o tânără de 16 ani să întreţină raporturi sexuale. Poliţiştii au stabilit că suspectul este din judeţul Olt şi avea domiciliul fără forme legale în municipiul Râmnicu Vâlcea. Acesta este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Leave a Response