Șpârle și șopârle, 26.09.2016
- În mare parte, operaţiunea „Motocoase la asociaţiile de proprietari”, lansată luna trecută de Primăria Râmnicului, a… eşuat în mod lamentabil. Chiar dacă era o idee bună, administratorii de blocuri din oraş spun că nu pot folosi motocoasele date gratis de primărie pentru că acestea implică o serie de costuri: trebuie angajat personal specializat (utilajele sunt profesioniste), trebuie achiziţionate piese de schimb şi benzină, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare pentru asociaţiile de proprietari. Astfel că din cele peste 40 de motocoase, doar foarte puţine sunt folosite efectiv pentru tunderea ierbii şi a gardului viu dintre blocurile din Râmnic. Restul aparatelor iau calea… satelor, unde sunt folosite din plin la cosirea fânului!
- Unul dintre primarii „sărmani” din judeţul Vâlcea este liberalul Mihai Pătru, de la Ocnele Mari, care nu se poate lăuda cu averi impresionante. Anul trecut, din calitatea de funcţionar la Primăria Ocnele Mari, Pătru a încasat suma totală de 232 milioane de lei vechi. Mihai Pătru mai are trei terenuri arabile în trei localităţi din Vâlcea care însumează 5.200 mp, o maşină Dacia din 2005, dar nu are locuinţe, bijuterii, bani în conturi sau acţiuni la firme. Este de remarcat totuşi că actualul primar mai este cenzor la Asociaţia Crescătorilor de Bovine „Buridava” din Ocnele Mari.
- Edilul şef Mircia Gutău a anunţat zilele trecute că s-a descoperit în arhiva primăriei documente care atestă că terenul de circa 2 hectare de sub „Popasul Turistic Ostroveni” aparţine municipalităţii şi, de aceea, s-a început operaţiunea de intabulare. „Restaurantul” şi „căsuţele de vacanţă” de pe acel teren aparţin acoliţilor infractorului Nicolae Minea, cel care a distrus patrimoniul SC Alutus SA. Numai că puşcăriaşul Minea a contestat imediat în instanţă demersul municipalităţii. În anul 2000, Marin Petru Coveianu, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie de la fosta SC Alutus SA, a înstrăinat către SC Zacexim SA activul Bufet Punct Turistic Pescarilor din cadrul Complexului Camping Ostroveni de pe raza oraşului Râmnicu Vâlcea în suprafaţă de 43 mp, cu preţul de 10 milioane lei vechi. De asemenea, din cadrul aceluiaşi complex a înstrăinat şi imobilul Cabana Ostroveni (compus din două cabane de 47 mp fiecare, restaurant în suprafaţă de 230 mp, 22 căsuţe cu două locuri în suprafaţă de 183 mp, 33 căsuţe cu 3 locuri în suprafaţă de 514 mp, alei dalate în suprafaţă de 565 mp, beci şi grup sanitar), cu preţul de 330 milioane lei vechi. Împreună cu activele menţionate a fost înstrăinat şi terenul de 276 mp la preţul de 833.000 lei vechi (sub valoarea contabilă, nereactualizată, de 7,4 milioane lei vechi).