Primăria Râmnicului va aloca 2,9 milioane euro pentru reabilitarea şi modernizarea „Arenelor Traian”
- O veste extrem de bună!
Primăria Râmnicului va aloca 2,9 milioane euro pentru reabilitarea şi modernizarea „Arenelor Traian”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba în data de 27 septembrie 2016 studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare şi modernizare Complex Sportiv şi de Agrement Arenele Traian”, la valoarea totală de 12,97 milioane de lei inclusiv TVA, respectiv 2,9 milioane de euro. Prin Hotărârea Guvernului nr. 717/13 iulie 2011, imobilul „Arenele Traian” a fost transmis în domeniul public al municipiului Rm. Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Rm. Vâlcea. În conformitate cu prevederile articolului 3 al hotărârii amintite mai sus, Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea este obligat să menţină destinaţia actuală a imobilului „Arenele Traian” şi să asigure gratuitatea desfăşurarii activităţilor specifice Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pe terenul cuprins între Casa de Cultură a Sindicatelor şi Sala Sporturilor, pe amplasamentul actual al „Arenelor Traian”, se propun o serie de lucrări de intervenţie, cu scopul de a revitaliza, igieniza, dezvolta şi de a reda spaţiului public o zonă centrală extrem de importantă. „În prezent, constructia cu regim de inaltime parter, aflat in prelungirea gradenelor de beton conformate tip arena, ce inchide latura scurta din vecinatatea Casei de Cultura a Sindicatelor, este intr-o stare avansata de degradare. Atat din punct de vedere al cerinţelor in exploatare cat si din punct de vedere funcţional si estetic, corpul de clădire nu mai corespunde si este propus pentru demolare. Pe amplasamentul corpului de clădire existent, dupa demolarea acestuia, se propune construirea unui corp de clădire nou cu regim de inaltime D+P+2E. Din punct de vedere funcţional acesta va avea doua destinatii diferite. O parte din clădire va prelua funcţiile clădirii demolate, avand o scena deschisa spre arena, pozitionata la cota inferioara a acesteia cu spatii adiacente pozitionate de o parte si de alta, destinate artiştilor si sportivilor si o parte ce va concentra birouri ale Administraţiei Publice. Demisolul va concentra toate accesele in viitoarea constructie, astfel incat sa aiba fluxuri distincte si bine ierarhizate. Din punct de vedere funcţional s-au creat spatii distincte, pe de o parte o zona centrala pentru accesul la zona de birouri care ocupa intergral prterul si cele doua etaje, iar pe de alta parte zone pentru artişti cu cabine si grupuri sanitare si zone pentru sportivi cu vestiare si grupuri sanitare. Intre cele doua zone (artişti si sportivi) este amplasata scena. Parterul, etajul 1 si etajul 2 adapostesc zone publice si semipublice, echipata cu birouri si spatii specifice programului administrativ. Cladirea are doua noduri verticale de circulaţie, unul principal si altul de evacuare in caz de pericol, si este conformata preluând elemnete de limbaj arhitectural din faţadele celor doua clădiri învecinate, astfel incat sa se incadreze in specificul zonei. Lucrări de sistematizare si amenajare exterioara: consolidare reparare locala si placare gradene din beton, in zona şezutului cu placaj; refacerea integrala a spaţiului de joc si aducerea acestuia la standardele in vigoare; refacerea integrala a iluminatului tip nocturna; refacerea integrala a iluminatlui arhitectural pentru spatiile exterioare; sistematizare si refacere taluzuri in ierbate adiacente gradenelor; refacerea zonei carosabile si introducerea unei străzi de legătură intre Sala Sporturilor si Casa de cultura a Sindicatelor; amenajare locuri de parcare pentru corpul de clădire propus; amenajare spatii de joaca pentru copii; amenajare spatii de joaca pentru copii si adolescenţi adecvate pentru role si skateboard; amenajare alei pietonale cu zone de promenada, petrecere a timpului liber si odihna; amenajare de spatii verzi prin refacerea zonei verzi si plantare de arbori si arbuşti; refacere împrejmuire si plantare perdea vegetala de proiecţie spre zona locuinţelor individuale şi spre zona unităţii militare”, se menţionează în raportul Primăriei Râmnicului.
(Petre Coman)