|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Şpârle şi Şopârle 

Şpârle şi Şopârle

 

• Miercuri seara televiziunea OTV a confirmat în mare parte o anchetă întreprinsă de „ Ziarul de Vâlcea” în urmă cu două săptămâni. Avocatul Săvulescu, ziaristul Cosmin Gagiu şi Elena Sindie, acţionar la SC Urban, au fost invitaţii lui Dan Diaconescu şi au demonstrat că în SC Urban există practici economice ilegale, că la primăria Călimăneşti se fac abuzuri şi au fost vândute terenuri publice împotriva legii. În timpul emisiunii care a dura peste o oră au fost prezentate documente care au apărut şi în ziarul nostru . După ce i-am publicat brevetul de rănită în revoluţie doamna Clara Florescu ne-a ameninţat cu instanţa. Îi va da în judecată şi pe cei de la OTV?

 

• Vom declanşa în curând o anchetă pentru a dezlega misterele unor tranzacţii cu maşini furate din ţări UE. Acestor traficanţi fără scrupule le-a căzut victimă un medic din Drăgăşani care pare dispus să rupă tăcerea şi să-i denunţe pe poliţiştii implicaţi.

 

• De asemenea avem în pregătire o amplă investigaţie despre neregulile de la Primăria Roeşti. Pe drum ne vom opri şi la Şirineasa pentru că nu l-am uitat nici pe Dan Săraru, primarul liberal având un adevărat dosar de reclamaţii la redacţia noastră.

 

• Săptămâna viitoare vom face publice rezultatele unei anchete ale Episcopiei Râmnicului. P.S. Gherasim doreşte să evite propagarea unei practici mai mult decât imorale: vânzarea de terenuri ale biserici precedate de acte de donaţie dintre parohie şi preoţi. Cum a fost cazul de la Jiblea Veche pe care l-am făcut public acum câteva săptămâni.

 

• Unul dintre cei mai de pomină directori liberali a căzut victimă unor derbedei şmecheri care l-au tapat de 500 de euro. Marele agricultor – migrator este în limbă după o subordonată a sa şi pentru că domnişoara nu a cedat insistenţelor libidinosului, acesta a comandat „executarea“ prietenului acesteia. Nevinovatul băiat urma să fie snopit în bătaie pentru o sumă de 4000 de euro. Domnul H. abia a plătit avansul, dar comanda s-a dovedit a fi doar o ţeapă. N-are nimic, şi el a dat destule.

Leave a Response