|luni, septembrie 30, 2024
  • Follow Us!

Elevii instrumentişti vâlceni premiaţi la un concurs internaţional 

Elevii instrumentişti vâlceni premiaţi la un concurs internaţional

La Târgovişte s-a încheiat recent “Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală”, o amplă manifestare organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi reprezentată în teritoriu de unităţi de învăţământ, cultură, dar şi Primăria Târgovişte. Din judeţul Vâlcea au participat cinci elevi ai Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea, trei la pian şi doi la vioară, cu toţii umplându-se de laurii succesului, clasând şcoala vâlceană de muzică pe pimele locuri. Astfel, elevul Ştefan Bădiţescu, clasa a III-a -vioară (prof. Maria Stroe) a obţinut locul I, Andreia Sâia, clasa a VI-a – viaoră (prof. Valerică Nicolae), locul al II-lea, iar elevii Bianca Adela Macrea, clasa I-a – pian şi Cătălina Alexandra Lumânariu, clasa a II-a – pian (prof. Liliana Bărbuş) au luat menţiuni. Profesorul Ion Olteţeanu, un om care este trup şi suflet pentru formarea viitorilor instrumentişti ne-a declarat: “Din juriu au făcut parte reputaţii pianişti şi profesori italieni Luciano Lanfranchi, de la Academia de Muzică din Geneva şi Umberto Battegazzore, de la Academia de Muzică din Toronto, acesta interpretând o extraordinară lucrare a lui Fr. Chopin. Preşedintele juriului a fost dirijorul şi compozitorul american de origine română, Sabin Pautza. Anul acesta, în luna noiembrie, se împlinesc 50 de ani de la înfinţarea Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea, iar baza materială a Şcolii de Muzică Vâlcene s-a îmbogăţit, prin grija cluburilor Rotary, cu un pian de concert şi două pianine”.

D. ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response