After School gratuit la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea
Valorificând o experiență îndelungată în dezvoltarea și formarea intelectuală a tinerilor, Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea este o școală modernă, ai cărei absolvenți performează în diferite domenii de activitate.
Acest lucru este posibil datorită strategiei educaționale care integrează modele de valoare din cultura universală și cea a poporului român într-un mediu educativ în care principiile morale nu constrâng libertatea copiilor, ci îi încurajează să-și cultive vocația, să-și dezvolte creativitatea dar și capacitatea de a face față diverselor provocări cu care se pot confrunta în societate.
Pentru a împlini toate aceste lucruri în cadrul ciclurilor primare, gimnaziale și liceale ale Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” și Școlii Waldorf, viziunea instituției de învățământ promovează exigențele actuale ale sistemului educațional, desigur într-o permanentă colaborare cu familia.
Prin implicarea și susținerea financiară integrală din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, Seminarul Teologic a organizat la cele două școli, programul After School.
Școala după școală oferă părinților care, datorită serviciului, nu pot fi prezenți la miezul zilei alături de copii, confortul de a-i ști în siguranță, într-un mediu cald. Copiii se află în permanență sub supravegherea unui cadru specializat și într-o instituție care le oferă gratuit masa de prânz dar și sprijin avizat în rezolvarea temelor.
Totodată, activitățile cu caracter educativ ce se desfășoară în cele două școli caută să dezvolte armonios toate tipurile de inteligență pe etape de vârstă printr-o serie de activități menite să mențină atenția permanentă a copiilor, cultivând bucuria cunoașterii într-o atmosferă de comuniune și nu de concurență.
Prin dezvoltarea și susținerea acestor programe, Arhiepiscopia Râmnicului reafirmă necesitatea sprijinirii părinților în educarea copiilor, dar și rolul formativ al educației care trebuie să devină un factor de stabilitate și de comuniune în societate.
Sursa arhiepiscopiaramnicului.ro
Vad ca sursa acestor informatii publicate aici este site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului. De ce deformati realitatea? Intreb ca simplu cetatean. Si crestin ortodox. Plimbati-va in timpul pauzelor pe langa blocurile de langa Seminar si veti vedea elevi care fumeaza sau consuma alcool. Mai spuneti „Copiii se află în permanență sub supravegherea unui cadru specializat” – care e ala? Ca noi nu-l vedem! RUSINE!