Șpârle și șopârle, 13.10.2016
Tânărul și neliniștitul judecător vâlcean, Bogdan Mateescu, se și visează membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru cele 2 locuri de reprezentanți ai magistraţilor de judecătorii s-au depus 5 candidaturi. Contracandidaţii lui Mateescu sunt: Mihnea-Adrian Tănase (Judecătoria Sectorului 5), Cristian-Romica Guluţă (Judecătoria Sighetu Marmaţiei), Gabriel Mustaţă (Judecătoria Constanţa) şi Mihai-Andrei Bălan (Judecătoria Timişoara). Le ținem pumnii strânși celor patru judecători, Mateescu are timp să mai candideze la alegeriile viitoare, când devine mai înțelept!
Membrii fondatori ai USR Vâlcea şi-au ales prin vot preşedintele în persoana lui Andrei Ivănescu, un tanăr de 31 de ani din Râmnicu Vâlcea, care a terminat Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii Bucureşti. În funcţiile de vicepreşedinţi Daniel Ciucă, Andrei Gheorghiu şi Eduard Rădulescu. Conform statutului a fost înfiinţat şi Biroul Local, din care fac parte preşedintele, vicepreşedinţii Maria Radu, Tiberiu Nicolae şi Mihai Durlă. De asemenea, a fost alcătuită şi Comisia de Etică, din Lucian Mîrzoiu, Cătălin Creţu şi Andreea Iordache. Irinel Pop a fost desemnat drept cenzor al organizaţiei.
Deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, este cercetat de procurorii DNA în două dosare, fiind vorba de două denunțuri plus dovezi incontestabile! Unul dintre cele două dosare se află într-un stadiu foarte avansat al cercetărilor putând fi oricând dus în Parlament pentru a se da curs începerii urmăririi penale împotriva deputatului Buican care se bucură de imunitate parlamentară! Din păcate, acest lucru nu se întâmplă deocamdată. Ofițerii judiciari au întocmit dosare foarte bine puse la punct, dar procurorii încă nu au făcut pasul de a le trimite la Camera Deputaților. Așadar, cineva încă îl protejează pe Buican?! Să fie bunul său prieten, fost coleg de partid, Eduard Hellvig, actualul șef de la SRI (așa cum se laudă Buican)?