|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ziua Armatei Române la Râmnicu-Vâlcea 

s0401768

Data de 25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, ziua în care Armata Română și-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

Pentru a marca acest eveniment important, la Monumentul Independenței din Râmnicu-Vâlcea, în prezența reprezentanților autorităților locale și centrale, ale instituțiilor militate, de învățământ și cultură, a cadrelor militare, a fost săvârșită o slujbă de pomenire a ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și întregirea neamului românesc.

După slujba de pomenire a eroilor neamului, s-a desfășurat ceremonia depunerii de coroane în memoria ostașilor români.

Din 1830, anul înființării armatei romane moderne, și până în anul 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții. Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenităZiua Eroilor după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.

Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost în slujba ei.

Leave a Response