Orice adversar în Ligă e bun, dacă grupa se joacă la Vâlcea
Pentru handbalistele de la Oltchim
Orice adversar în Ligă e bun, dacă grupa se joacă la Vâlcea
• La Viena se trag la sorţi meciurile din Liga Campionilor
A sosit în sfârşit momentul mult aşteptat de toţi iubitorii handbalului feminin din Vâlcea şi nu numai. Zilele acestea va avea loc la Viena (Austria) tragerea la sorţi a grupelor preliminare ale Ligii Campionilor, o competiţie la startul căreia se va alinia în acest sezon şi Oltchim Rm. Vâlcea, deţinătoarea titlului naţional în România. După investiţiile făcute anul trecut pentru întărirea lotului de jucătoare, încununate de realizarea eventului pe plan intern şi prin câştigarea Cupei Cupelor, oficialii clubului vâlcean vor ca acest sezon să-l întregească pe cel precedent. Iar Oltchim-ul să revină în rândul celor mai galonate grupări de pe continent, lucru care se poate îndeplini numai printr-o evoluţie de excepţie în Liga Campionilor. Avantajată de rezultatele din sezonul trecut, echipa pregătită de Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa a prins un loc în prima urnă valorică la această tragere la sorţi a preliminariilor. Din păcate, deşi va porni la drum din postura de cap de serie, Oltchim-ul nu are deloc garanţia că va organiza şi meciurile din cadrul grupei. Asta pentru că Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a decis că gazdele turneelor de calificare vor fi stabilite numai prin tragere la sorţi. Altfel, din aceeaşi urnă cu echipa noastră fac parte Aalborg (Danemarca), Lada Toljatti (Rusia) şi Graboplast Gyor (Ungaria).
Principalul adversar pentru echipa vâlceană va veni din a doua urnă valorică, acolo unde sunt grupări binecunoscute pe continent: Astroc Sagunto (Spania), Byasen Trondheim (Norvegia), Motor Zaporozhye (Ucraina) şi Metz Lorraine (Franţa). În fine, al doilea adversar mai important ar putea veni din a treia urnă valorică, acolo unde au fost repartizate echipele Safo Icom Lublin (Polonia), Iuventa Michalovce (Slovacia), Ormi Patras (Grecia) şi Madeira Andebol (Portugalia). Cea de-a patra urnă valorică va fi compusă din grupări care vor trece de primul tur al grupelor preliminare (desfăşurat în perioada 7-9 septembrie).
Am scăpat de unguroaicele de la Gyor
Iniţial, echipa maghiară Graboplast Gyor – de departe cea mai periculoasă dintre toate formaţiile prezente în aceste preliminarii – nu a prins un loc între capii de serie, ci a fost repartizată doar în cea de-a doua urnă valorică. Astfel, era foarte posibil ca la tragerea la sorţi, Oltchim-ul să pice în aceeaşi grupă chiar cu formaţia din ţara vecină. Din fericire pentru noi, Gyor-ul, care are în componenţă şi patru jucătoare din România (Simona Gogârlă, Aurelia Brădeanu, Stăncuţa Guiu (foto) şi Simona Spiridon), a prins în ultima clipă un loc în prima urnă valorică, după ce vicecampioana Sloveniei s-a retras. În urma acelei retrageri, s-au mai produs şi alte modificări în celelalte urne. Astfel, în a doua urnă valorică a ajuns Metz Lorraine (Franţa), iar în a treia urnă valorică a fost promovată Madeira Andebol (Portugalia).
S-au produs modificări esenţiale şi-n urnele valorice aferente primului tur preliminar. Astfel, după ce campioana Elveţiei (St. Gallen) a refuzat de asemenea să mai participe, au făcut saltul în prima urnă valorică BNTU Minsk (Belarus) şi Ankara (Turcia). În locul acestora, în a doua urnă valorică au ajuns Kefalovrysos (Cipru) şi IK Savehof (Suedia). În primul tur preliminar al Ligii Campionilor se formează două grupe de câte patru echipe, primele două clasate urmând a accede în al doilea tur preliminar. În al doilea tur preliminar se formează patru grupe de câte patru echipe, doar prima clasată urmând a accede în grupele principale ale Ligii Campionilor. Celelalte 12 formaţii învinse vor merge direct în turul 1 al Cupei EHF.
12 echipe sunt calificate direct
Prin prisma coeficienţilor de ţară au fost exceptate de la disputarea preliminariilor Ligii Campionilor un număr de 12 formaţii de pe continent. Lista cuprinde şi echipe de primă mână (Slagelse, Hypobank, Krim Ljubljana) dar şi câteva grupări care valoric, credem noi, sunt mult sub nivelul Oltchim-ului (Buducnost Monet, Podravka Koprivnica, FC Nurnberg). Dar iată care sunt echipele calificate direct în grupele Ligii Campionilor: Slagelse (Danemarca), Viborg (Danemarca), Krim Ljubljana (Slovenia), Hypobank Viena (Austria), Zvezda Zvenigorod (Rusia), FTC Budapesta (Ungaria), Kometal Skopje (Macedonia), Union Ribarroja (Spania), Larvik (Norvegia), Buducnost Monet (Muntenegru), Podravka Koprivnica (Croaţia), FC Nurnberg (Germania).
Programul Ligii Campionilor (ediţia 2007-2008)
Primul tur preliminar (8 echipe participante)
Urna 1: Sassari (Italia), Van der Voort Quintus (Olanda), BNTU Minsk (Belarus) şi Ankara (Turcia).
Urna 2: Knjas Milos (Serbia), Gardabaer (Islanda), Kefalovrysos (Cipru) şi IK Savehof (Suedia).
Al doilea tur-preliminar (16 echipe participante)
Urna 1: Oltchim Rm. Vâlcea, Aalborg, Lada Toljatti, Graboplast Gyor
Urna 2: Astroc Sagunto, Byasen Trondheim, Motor Zaporozhye şi Metz Lorraine
Urna 3: SPR Lublin, Ormi Patras, Iuventa Michalovce şi Madeira Andebol
Urna 4: formată din cele patru echipe calificate din primul tur preliminar
Datele de desfăşurare:
Primul tur preliminar (2 grupe de 4 echipe): turneele au loc în perioada 7-9 septembrie
Al doilea tur preliminar (4 grupe de 4 echipe): turneele au loc în perioada 28-30 septembrie
Prima fază a grupelor (4 grupe de 4 echipe): etapele se joacă pe 27-28 octombrie, 3-4 noiembrie, 10-11 noiembrie, 17-18 noiembrie, 5-6 ianuarie 2008 şi 12-13 ianuarie 2008.
A doua fază a grupelor (2 grupe de 4 echipe): etapele se joacă pe 9-10 februarie, 16-17 februarie, 23-24 februarie, 1-2 martie, 8-9 martie şi 15-16 martie.
Semifinale: 19-20 aprilie (turul) şi 26-27 aprilie (returul)
Finala: 17-18 mai (turul) şi 24-25 mai (returul)
Doar semifinalele se joacă în sistem eliminatoriu
Viitoarea ediţie a Ligii Campionilor se anunţă a fi revoluţionară din toate punctele de vedere, nu doar în ceea ce priveşte pătrunderea în grupe. Noutatea absolută vine din faptul că după prima fază a grupelor (cu 16 echipe participante), nu vor mai avea loc meciuri eliminatorii între primele două clasate (acele sferturi de finală), ci vor fi alcătuite alte grupe (de data aceasta doar două de câte patru echipe). Prima fază a grupelor se dispută în perioada octombrie 2007 – ianuarie 2008 (primele patru etape se vor juca consecutiv în decursul a patru săptămâni, iar ultimele două runde în primele zile ale anului următor), iar cealaltă fază în perioada februarie – martie 2008 (toate meciurile au loc în cadrul unor etape săptămânale). Primele două clasate din aceste grupe vor juca în semifinale, după care învingătoarele vor disputa finala.