Suntem vicecampioni!
Cupa Presei la Fotbal – ediţia 2007
Timp de aproape o săptămâna pe terenul sintetic din incinta bazei sportive Zăvoi s-a desfăşurat „ Cupa Presei la Fotbal” ediţia 2007, organizată în acest an de Arena Vâlceană, Primăria Râmnicului şi CSM Râmnicu Vâlcea. Gazetarii vâlceni au constituit şase selecţionate. După tragere la sorţi s-au format două grupe a câte 3 formaţii, urmând ca primele două formaţii din fiecare grupă să joace semifinalele competiţiei. „Ziarul de Vâlcea” s-a înscris în această competiţie împreună cu doi colegi de la publicaţia Observator vâlcean. Iniţial nimeni nu ne dădea nici cea mai mică şansă să accedem în finală. Mulţi au crezut că nici nu vom ieşi din grupă mai ales că în partida de debut am fost învinşi de colegii de la „ Curierul de Vâlcea”. Ne-am revenit în al doilea meci când am învins cu 7-2 o selecţionată a cotidianului „ Ediţie Specială”. Aşa am ajuns să jucăm semifinala cu cei de la Arena care câştigase grupa A după două victorii categorice asupra RTV Vâlcea 1 şi „Monitorul de Vâlcea” ( ultimii clasaţi). Semifinala s-a jucat dramatic. Am condus la pauză cu 2-0 şi cu ajutorul colegului Adi Pană care a jucat exemplar pe flancul drept şi a înscris un gol magnific. În a doua repriză adversari au înscris un gol şi au ratat cel puţin de zece ori egalarea din situaţii unu la unu. Tiberiu Pârnău s-a dovedit un portar de netrecut şi ne-a dus într-o finală de vis disputată marţi seara de la ora 20.00. Am pierdut finala cu 4-3 după ce la pauză redutabilii adversari de la RTV Vâlcea 1 au condus cu 3-0. Cupele şi diplomele au fost oferite în final de primarul Mircia Gutău care nu a putut rămâne decât câteva minute la festivitatea de premiere din cauza furtunii puternice care afectase mai multe zone din Râmnic. Furtuna a izbucnit chiar după fluierul de final al unei competiţii ce stârneşte în fiecare an numeroase orgolii. Finala mică a fost câştigată de Arena cu 3-0 prin neprezentarea celor de la Curierul de Vâlcea.