Cuvânt la Duminica a XXII-a după Rusalii – Valoarea vieții pământești în vederea dobândirii vieții cerești – 

Cuvânt la Duminica a XXII-a după Rusalii

– Valoarea vieții pământești în vederea dobândirii vieții cerești –

Dreptmăritori creștini,

Pericopa evanghelică (Luca 16, 19-31) care s-a citit astăzi în cadrul Dumnezeiestii Liturghii ne prezintă Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. În cadrul acestui fragment biblic avem o mărturie importantă despre viața și existența sufletului după despărțirea de trup, adică după moartea biologică a omului. Pericopa aceasta ne arată, de asemenea, valoarea unică a vieții umane pe pământ. Deși viața omului pe pământ este trecătoare, ea are altă valoare după despărțirea sufletului de trup, și anume: este veșnică. În învățătura eshatologică prezentă în această pildă avem descrise două persoane: un bogat, căruia nu i se dă niciun nume, și un anume Lazăr. Aceste două persoane au diferită atât starea socială, cât și pe cea spirituală. Bogatul se veselea în toate zilele în chip strălucit, iar Lazăr cel sărac, flămând și plin de răni stătea înaintea porții bogatului, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului… .Sfântul Justin Popovici ne spune că Dumnezeu, prin aceasta, respectă modul liber al omului de a-și trăi viața pe pământ. Nichifor Theotokes, mitropolitul Hersonului, un mare scriitor și predicator al Bisericii, ne spune că bogatului nu i s-a atribuit niciun nume, pentru că numele celor răi și nemilostivi nu sunt vrednice de pomenire.

Mântuitorul Iisus Hristos merge mai departe cu istorisirea pildei eshatologice, punându-ne în spațiul și timpul Judecății de dincolo. Starea sufletelor celor doi se schimbă: bogatul nemilostiv care pe pământ a trăit numai în plăceri materiale și în îndestulare, fără luare aminte la nevoia și suferința celor din jurul lui, acum se chinuie; iar săracul Lazăr, care a trăit în lipsuri materiale si singurătate, desconsiderat fiind de oameni, acum se veselește în sânul lui Avraam, adică în comuniunea și bucuria drepților care și-au încredințat nădejdea ajutorului lui Dumnezeu (numele ,,Lazăr” înseamnă ,,Ajutorul meu este Domnul”). Dar, care sunt faptele pe care cei doi le-au săvârșit în viața pământească, de au primit răsplata: săracul – bucuria, iar bogatul – chinul? Evanghelia nu amintește nici pentru care fapte rele bogatul a fost trimis la chin, dar nici pentru care fapte bune Lazăr a fost trimis în rai. Bogatul nu a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile primite: bunăstare materială și sănătate, și nici nu a arătat milă față de cei săraci, lipsiți și bolnavi; a fost nerecunoscător față de Dumnezeu și nepăsător față de semenii lui. Pe pământ, ,,el nu a cultivat iubirea smerită și milostivă față de cei din jurul său, și nu a putut primi după moartea fizică raiul Dumnezeului cel Milostiv” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae), pentru că el și-a folosit libertatea în mod egoist și a fost cuprins de lăcomie materială, lăcomie care duce la dezumanizarea persoanei.

Pericopa evanghelică citită ne arată că Dumnezeu vede și prețuiește nu numai faptele omului, ci și starea sufletului său. Săracul Lazăr este dus de îngeri în rai pentru starea îmbunătățită a sufletului său. Binele pe care l-a săvârșit Lazăr rezidă în curățirea și luminarea sufletului său, prin virtutea răbdării, răbdare dublată de nadejde neclintită în ajutorul lui Dumnezeu. El nu s-a răzvrătit și nu l-a osândit pe bogatul la ale cărui porți stătea. Deși era singur și neajutorat de către oameni, saracul Lazăr trăia în inima sa bucuria prezenței lui Dumnezeu cel Smerit și Milostiv.

Iubiți credincioși,

În cea de-a cincea ,,fericire” pe care Domnul Hristos o rostește în Predica de pe munte, cei milostivi își află ,,răsplata” faptelor lor: se vor milui. Tot prin milostenie, oamenii devin mâinile iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea Omilii la săracul Lazăr, sfătuiește pe creștini la practicarea și intensificarea virtuții milosteniei, pentru că cel ce a fost milostiv față de semeni cât a trăit pe pământ, va dobândi de la Dumnezeu milă, în ziua judecății; tot ierarhul antiohian spunea că, bogatul din pericopa evangheliei de la Luca nu s-a mântuit pentru că a fost indiferent față de semenul său și nemilostiv. În înțelepciunea poporului român există un proverb foarte grăitor în aceste sens: Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută. Acest dicton de inspirație veterotestamentară indică faptul că pentru a dobândi pe cele veșnice și nemateriale, trebuie să ajutăm pe cei lipsiți cu cele materiale, pe care Dumnezeu le-a îngăduit să le avem pe pământ.

Într-o lume în care egoismul și narcisismul sunt  ,,curente” tot mai actuale printre oameni, noi creștinii, suntem chemați să luptăm cu aceste patimi prin milostenie, comuniune și dragoste frățească față de toți semenii nostri, întrucât în cel sărac, în cel lipsit de cele necesare și în cel bolnav sălășluiește Însuși Hristos, după întreaga mărturie scripturistică și patristică.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune și să ne ajute să ne deprindem a trăi pentru El încă de aici de pe pământ, căci viața de dincolo nu va fi decât o continuare firească a zidirii începute ,,pe temelia pusă aici” (I Tim. 6, 19). Să-L slujim pe Dumnezeu și să îi ajutăm pe semenii noștri, pentru a fi părtași la iubirea veșnică și milostivă a Preasintei Treimi. Amin!

Protos. drd. Grigorie Stavarache