|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Constantin Bărzăgeanu, primarul din Mihăeşti, va construi o sală de sport de 130 de locuri în satul Măgura 

Barzageanu Mihaesti

 

Primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a anunţat recent că a primit de la Compania Naţională de Investiţii un răspuns în vederea accesării unui proiect care prevede construirea unei săli de sport. Anul trecut, am primit, la început, aprobare pentru construirea unei săli de sport cu o capacitate de 160 de locuri, iar ulterior ni s-a spus să schimbăm proiectul şi să-l facem pentru 130 de locuri. Sala se va construi în satul Măgura, un proiect pe care trebuie să-l realizez până la finalul acestui mandat, deoarece l-am făgăduit comunităţii în programul electoral”, a spus primarul Constantin Bărzăgeanu. În localitatea Mihăeşti, sunt trei cămine culturale, în satele Vulpuieşti, Bulteta şi unul la Măgura, locaţii pe care, în primul mandat, primarul localităţii a făcut eforturi pentru a le reabilita cu bani din bugetul local. „Pe lângă cele trei cămine pe care le-am întreţinut, am demarat şi lucrări de extindere la căminul din centrul localităţii, în primăvara anului trecut. Proiectul se derulează cu bani din bugetul local, deoarece nu s-au putut obţine fonduri de la Uniunea Europeană, pentru că nu au fost trecute în vederea finanţării şi proiectele pentru extinderea unor cămine culturale. Vom încerca, pe viitor, să accesăm fonduri europene pentru dotarea căminului prin Compania Naţională de Investiţii şi, mai mult de atât, tot cu bani europeni vreau să schimbăm acoperişul la toate cele trei căminele culturale, să le dotăm cu aer condiţionat, mobilier şi aparatură de sonorizare, să le facem gardurile şi să amenajăm parcări. Am pretenţii foarte mari şi din partea mea şi din partea cetăţenilor, dar şi din partea Consiliului Judeţean. Din punctul de vedere al investiţiilor, întreaga comunitate să înţeleagă că ce am promis va fi în procent de 100% rezolvat. Ceea ce ţine de mine îmi voi duce până la capăt făgăduielile, însă vreau ca şi cetăţeanul să înţeleagă că are şi responsabilităţi, nu numai drepturi. Îmi doresc ca fiecare să îşi facă în faţa gospodăriei şi în curte curăţenie, fără ca eu să fiu obligat să le fac observaţii şi să se respecte mai mult comunitatea, în acest fel. Când am preluat conducerea acestei primării nu aveam un metru de conductă de apă, nici o palmă de asfalt pe drumurile comunale, şcolile erau la pământ. Pentru mine, a fi primar este orgoliul de a realiza ceva pentru oameni, sentimentul de mândrie de a lăsa ceva în urma mea. Consider că trebuie să ţinem de lucrurile pe care le avem la primărie ca de lucrurile noastre de acasă”, a mai declarat primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.

Leave a Response