„Chimistele”, cu Madeira şi Byasen în grupa C a Ligii Campionilor
Se cunosc adversarele vâlcencelor în turul doi preliminar
„Chimistele”, cu Madeira şi Byasen în grupa C a Ligii Campionilor
• este foarte probabil ca turneul grupei să se dispute la Rm. Vâlcea, în cazul în care Madeira refuză găzduirea competiţiei
A avut loc tragerea la sorţi a grupelor preliminarii ale Ligii Campionilor la handbal feminin, pentru ediţia 2007 – 2008. Proaspăta câştigătoare a Cupei Cupelor, formaţia Oltchim Rm. Vâlcea, a fost cap de serie şi a fost trimisă de sorţi în Grupa C alături de portughezele de la Madeira, de mai vechea noastră cunoştinţă, Byasen HB Elitte, aşa cum se numeşte mai nou formaţia din Trondheim şi de o echipă venită din primul tur de calificare, respectiv ocupanta locului secund din Grupa A. Posibilele adversare ale „chimistelor”, sunt formaţiile Edilcinque Sassari, BNTU Belez Minsk, UMF Stjarnan şi SPES Kefalovrisos.
Locul de desfăşurare: Madeira sau Vâlcea?!…
Locul de desfăşurare a partidelor din turul doi preliminar al Ligii Campionilor a fost tras la sorţi, astfel că partidele ar trebui să se dispute la Madeira. Se pare, însă, că portughezele, convinse fiind că nu au şanse de calificare mai departe, vor refuza găzduirea partidelor. În acest caz, opţiunea doi pentru găzduirea meciurilor din grupă revine echipei noastre, Oltchim. „în proporţie de 99 la sută, turneul va fi la Vâlcea”, opina, la scurt timp după tragerea la sorţi, preşedintele „chimist” Ioan Gavrilescu. După cum se ştie, potrivit noului regulament se va califica mai departe în Liga Campionilor doar prima clasată. Programul de desfăşurare a partidelor din grupă este: Oltchim – Madeira; Byasen – 2AT1; 2AT1 – Oltchim; Madeira – Byasen; Madeira – 2AT1 – Oltchim – Byasen. Precizăm că termenul 2AT1 înseamnă echipa de pe locul doi în grupa A din turul 1 preliminar.
Eto Gyor, în grupa A
Din Grupa A fac parte echipele Eto Gyor, HB Metz, Iuventa Micghalovce şi prima clasată din Grupa A, în turul I preliminar (1AT1). Partidele grupei: Gyor – Iuventa; Metz – 1AT1; 1AT1 – Gyor; Iuventa – Metz; Iuventa – 1AT1; Gyor – Metz. În grupa B au fost repartizate formaţiile Aalborg, Motor Zaporozhye, AC Patras şi prima clasată din grupa B în turul I preliminar (1BT1). Partidele: Aalborg – AC Patras; Motor Z – 1BT1; 1BT1 – Aalborg; AC Patras – Motor Z; AC Patras – 1BT1; Aalborg – Motor Z.
Lada Togliatti, favorita grupei D
Grupa D are principală favorită formaţia rusă Lada Togliatti. Grupa mai are în componenţă formaţiile CBM Valencia, SPR Lublin şi a doua clasată în grupa B, în turul I preliminar (2BT1). Partidele grupei: Lada Togliatti- SPR Lublin; CMBM Valencia – 2BT1; 2BT1 – Lada Togliatti; SPR Lublin – CBM Valencia; SPR Lublin – 2BT1; Lada Togliatti – CBM Valencia.
Echipe calificate direct în turul următor
Sunt calificate direct în turul III al Ligii Campionilor următoarele formaţii: Podravka Koprivnica (Croaţia), Slagelse (Danemarca), Viborg (Danemarca), Union Ribarroja (Spania), FC Nurmberg (Germania), Hypo Viena (Austria), FTK Budapesta; Kometal Scoplje; Buducnost Podgorita; Zvezda Zvenigorod şi Krim Ljubljiana. De remarcat faptul că mai multe grupări au evoluat împotriva echipei noastre, Oltchim, în sezonul trecut al Cupei Cupelor, de toate trecând însă trupa lui Tadici. E vorba de Podravka, FC Nurmberg şi FTK Budapesta. De asemenea, Union Ribarroja este echipa ce a jucat semifinala Cupei Cupelor, fiind depăşită datorită unui singur gol marcat în plus în deplasare de norvegiencele de la Byasen.
Modul de desfăşurare a turneului
Dacă se va decide ca partidele din acest tur să se joace la o echipă trasă la sorţi totul e posibil. Se pare însă că se va ţine cont de coeficientul de ţară, iar aici, în grupa noastră, Madeira are cel mai bun coeficient, iar Oltchim pe cel de-al doilea.. preşedintele Ioan Gavrilescu a declarat că este posibil ca Madeira să nu vrea să găzduiască turneul pentru că nu are şanse de calificare mai departe. În acest caz, în mare măsură, Oltchim va fi echipa care va găzdui turneul grupei C. După cum se ştie, doar prima clasată din această grupă merge mai departe.