Salarii de pensionari
Dacă până la urmă, sub presiunea politică a opoziţiei, actualul Guvern va majora pensiile cu procentul anunţat, nu ar fi exclus ca majoritatea salariaţilor din România să-i invidieze pe pensionari. În momentul actual mai mult de jumătate din forţa de muncă a României angajată legal are trecut în contractul de muncă salariul minim. Iar salariul actual minim din România permite unui om să mănânce o dată pe zi la un fast – food şi să bea un suc sau un litru de apă minerală. Pentru asociaţie, gaz, telefon, ţigări, cafea, haine, detergent, taxi, bilete de autobuz, ziare, cărţi, rechizite pentru copii, mâncare, electricitate, şi câte altele nu rămâne nimic. Angajatorii s-au obişnuit să acorde o diferenţă în plus la salarii prin bani negri. Iar atunci când este vorba de servicii. Taxi, coafor, frizer, manichiurist, chelner, recepţioner, ospătar se merge pe ideea că venitul salariatului este completat de bacşişuri. La acest şir de nefericiţi se adaugă un număr însemnat de oameni care lucrează, în special în construcţii şi transporturi, pe venituri la negru. Toată această mulţime de oameni, la care se adaugă un număr însemnat de români care trăiesc din bani câştigaţi la negru în străinătate, se vor trezi în cazul în care vor trăi suficient cu pensii atât de mici încât nu le vor ajunge pentru apa băută şi cea necesară igienei zilnice. Toţi guvernanţii din ultimii ani nu s-au gândit la problemele imense ce le vor avea guvernanţii din viitor. Cei care vor trebui să facă faţă unei societăţi preponderent formate din pensionari cu pensii cumplit de mici. Nimeni nu a avut curajul să decidă că salariul minim trebuie stabilit după coşul minim real al unei persoane. Iar o persoană, singură nu cu părinţii în întreţinere, cu copii, o persoană chiar cu locuinţă proprie deci neobligată să plătească chirie, are nevoie de un minim de 700 lei net pentru a putea trăi. În primul rând trebuie să crească salariile. Salariul minim trebuie dus la 700 lei net. Pentru a uşura cumva angajatorii în special cei mici, ar trebui reduse contribuţiile pentru asigurările sociale. În timp ce salariul minim creşte trebuie redus procentul de contribuţii. Este aproape paradoxal ca lumea să deplângă clasa pensionarilor, într-adevăr destul de lovită de soartă, dar fără a ţine cont că, mai mult de jumătate dintre pensionari beneficiază de pensii mai mari decât salariul minim. Iar un salariat trebuie neaparat să mănânce ceva pentru a lucra. Cu cât salariul pe acte este mai mic cu atât munca este mai obositoare, mai consumatoare de energie. Cum naiba să-ţi plăteşti facturile dintr-un salariu minim şi să-ţi mai rămână suficient pentru a mânca de trei ori zilnic, pentru a-ţi cumpăra apa, cele necesare igienei, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Despre concedii nici nu mai poate fi vorba. Dacă îţi permiţi să-ţi iei concediu şi să mai şi pleci undeva deja faci parte dintr-o clasă privilegiată.
Traian Guminski