|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ca la noi, la nimeni! Angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea trebuie să dea înapoi banii pentru cadourile de Sărbători 

primaria_valcea_31494400

Primăria Râmnicu Vâlcea este în aceste zile scena unui teatru absurd. Angajaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului s-au trezit că le sunt imputate sume ce reprezintă contravaloarea unor pachete cu produse alimentare primite în 2013 drept cadou de Paşte şi Crăciun.

Primarul Mircia Gutău a emis o dispoziţie prin care angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea care au primit în 2013 produse alimentare de Paşte şi de Crăciun trebuie să returneze contravaloarea respectivelor bunuri, conform unei hotărâri a Curţii de Conturi.

„Ne sunt opriti banii pe nişte pachete primite de la Primăria Râmnicu Vâlcea în baza unor acte semnate de nişte incapabili, unii dintre ei şi acum în funcţii importante. Aceste pachete, noi ca angajaţi nu le-am solicitat, ele ne-au fost înmânate fără a semna că le-am primit şi acum trebuie să le platim. Noi trebuie să plătim tâmpeniile lor, nu au ştiut ce semnează”, a declarat pentru RomaniaTV.net o sursă din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, sub protecţia anonimatului.

Sumele de bani reprezentând contravaloarea pachetelor se va recupera conform unui angajament de plată ce urmează a fi semnat de angajaţii vizaţi. În caz contrar, banii vor fi reţinuţi din salarii, eşalonat, în 12 tranşe, până la stingerea debitului.

Decizia primarului Mircia Gutău poate fi contestată la Tribunalul Vâlcea în termen de 30 de zile de la emitere.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/ca-la-noi-la-nimeni-angajatii-primariei-ramnicu-valcea-trebuie-sa-dea-inapoi-banii-pentru-cadourile-de-sarbatori_327013.html#ixzz4Qw0c13RV

Leave a Response