ŞTIRI fapt divers
Acrobaţie cu Loganul, pe Dealul Negru
Un autoturism condus de Marian Robert Dumitrică (24 ani), din Piteşti-Argeş s-a răsturant miercuri de Dealul Negru, în dreptul localităţii Goleşti-Vâlcea. Bărbatul care conducea o Dacia Logan, pe un drum în aliniament, în coborâre, a intrat în depăşirea a două autovehicule. Neatent în conducere tânărul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident a fost rănit Constantin P. (31 ani), din Râmnicu Vâlcea, care se afla ca pasager pe bancheta din spate. Acesta a suferit fractură de corp vertebral lombar, fiind internat în Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea.
De 1 Martie, bărbaţii au primit o grămadă de amenzi
În timp ce conducerea IPJ Vâlcea, prin adjunctul inspectoratului, cms. Florian Marin a transmis de 1 Martie felicitări doamnelor şi domnişoarelor care lucrează în poliţie şi a citit mesajul chestorului principal de poliţie Dan-Valentin Fătuloiu, care le-a mulţumit pentru devotament, poliţiştii de la rutieră s-au întrecut în acordarea de amenzi şi sancţiuni şoferilor şi pietonilor certaţi cu legea. Astfel, într-o singură zi s-au dat 80 de sancţiuni, toate bărbaţilor. 15 pentru depăşirea vitezei legale şi 19 pentru nepurtarea centurii de siguranţă. Valoarea totală a amenzilor a fost de 31 milioane lei. Într-o singură zi, la nivelul judeţului Vâlcea au fost înregistrate 15 tamponări.
Craioveancă urmărită că şi-a ucis copilul, prinsă la Horezu
Simona Petcu (33 ani), din Craiova a fost prinsă în noaptea de joi spre vineri în oraşul Horezu-Vâlcea. Femeia era dată în urmărire locală pentru că la data de 1 februarie a născut un copil pe care l-a abandonat în toaletă, bebeluşul decedând. Agenţii de poliţie din Horezu care au găsit-o în compania unui bărbat, au anunţat IPJ Vâlcea, femeia fiind ridicată şi transportată la Craiova unde va fi cercetată pentru pruncucidere.
Valea Oltului şi Dealul Negru, sub zăpadă
În noaptea de joi spre vineri, din cauza căderilor de zăpadă, mai multe tir-uri au derapat pe DN 7, pe Valea Oltului (între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu) şi pe Dealul Negru (între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti). Astfel, circulaţia a fost întreruptă în localităţile vâlcene Bujoreni, Robeşti, Racoviţa şi Milcoiu, unde după câteva ore s-a reuşit reluarea circulaţiei. Pe toate drumurile din judeţ s-a circulat în condiţii de iarnă.
Fraţi prinşi la braconat pe lacul Brădişor
Poliţiştii de la Postul din Malaia-Vâlcea au descoperit sâmbătă pe lacul din Brădişor doi tineri care făcuseră mai multe orificii pe suprafaţa încheţată a apei. Fraţii Nicolae (18 ani) şi Marian-Ene P. (16 ani), din loclaitate introduseseră sub apă trei setci monofilament, în lungime de 45,5 metri. Pentru că setca nu au fost lăsată îndeajuns ca peştii să intre în năvod, poliţiştii au scos setcile şi au găsit doar 3,4 kilograme de peşte. Celor doi fraţi le-au fost confiscate instrumentele de pescuit şi le-au fost întocmite dosare penale.
Tâlhar la drumul mare, după gratii
Valentin Robert Vlascu (19 ani), din Râmnicu Vâlcea a fost arestat pentru comiterea mai multor tâlhării în oraşul de domiciliu. Sub ameninţarea unui cuţit, în peroada ianuarie-martie 2006, tânărul oprea femei pe stradă şi le fura obiectele de valoare. Până în prezent poliţiştii de Biroul de Investigaţii Criminale din Râmnicu Vâlcea au probat şapte tâlhări comise de Vlascu. Tribunalul Vâlcea a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Dacie făcută armonică de un TV
În localitatea Copăcelu a avut loc la acest sfârşit de săptămână un accident rutier în care a fost implicat o Dacie şi o autoutilitară marca TV. Şoferul Daciei, Adrian-Dan P. (26 ani), din Râmnicu Vâlcea, de profesie conducător auto profesionist, a uitat să mai ridice piciorul de pe acceleraţie, iar drumul fiind acoperit cu zăpadă, maşina a derapat pe contrasens, lovindu-se de un TV care circula regulamentar din sens invers. Din impact, şoferul Daciei a fost rănit, fiind transportat la Spitalul de Urgenţe Vâlcea, cu diagnosticul de contuzie toracică forte şi politrumatism.