|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Judecătorii au de luat bani de la finanţe 

Judecătorii au de luat bani de la finanţe

Zeci de judecători şi grefieri de la instanţele vâlcene au câştigat zilele trecute procesul cu Ministerul Finanţelor Publice, în care cerea restituirea diferitelor sume care le-au fost reţinute drept contribuţie la asigurările sociale de sănătate, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate în raport cu inflaţia.

Număr mare de dosare

Fiecare dintre magistraţi, şi personalul auxiliar de la instanţele vâlcene vor primi astfel 4600 şi 500 de lei. Magistraţii vâlceni au mai acţionat în ultimii ani şi alte instituţii ale statului în judecată, cerând fie sporuri de vechime în muncă, tichete de masă (grefierii), prime de vacanţă, etc. Un judecător are în jur de 1000 de euro salariu, dar magistraţii se plâng că în România volumul de muncă este mult mai mare decât în alte state europene, astfel că în fiecare lună un magistrat trebuie să se ocupe de aproximativ 200 de dosare. Majoritatea acţiunilor judecătoreşti intentate până acum au fost deja câştigate, după ultima hotărâre urmând ca aceştia să primească banii, conform hotărârii judecătorilor de la … Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Judecaţi de colegi

Printre reclamanţi se numără şi preşedintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu şi vicepreşedintele, Dănuţ Mitră, Lucia Iconaru, şefa Secţiei Civile a Tribunalului şi Mugurel Gheorghiţă, şeful Secţiei Penale. De asemenea, în dosarul înregistrat cu numărul 902/288/2006 figurează ca reclamanţi şi grefieri. Dosarul, în care fusese dat în judecată Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti a fost instrumentat chiar de colegii magistraţilor reclamanţi, completul fiind condus de preşedintele Eladiea Dinu. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecătorul Mariana Vîrgă spune că prima acţiune a magistraţilor vâlceni a fost iniţial respinsă, deşi mai existau decizii favorabile judecătorilor în ţară, astfel că reclamaţia a fost depusă di nou, pe un alt temei juridic, de data aceasta fiind câştigată.

Sumele urmează să fie încasate

Judecătorii şi personalul auxiliar, care au fost parte în acest proces au motivat cererea restituirii banilor prin faptul că, în calitatea lor nu au beneficiat de prevederile Legii 92/1992 privind organizarea judecătorească, în sensul că trebuiau să beneficieze de gratuitate privind asistenţa medicală, medicamente, proteze, etc, astfel că timp de un an li s-a reţinut cota de 7% din indemnizaţie, care a fost virată la bugetul asigurărilor de sănătate, deşi nu datorau aceşti bani. Magistraţii şi personalul auxiliar al instanţelor au solicitat astfel restituirea sumelor respective. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au formulat o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii, pe motiv că nu erau ei competenţi pentru a lua decizia de restituire a banilor, cu dobânzile aferente. De asemenea, s-a invocat faptul că magistraţii nu au formulat cererea în termenul legal de prescripţie şi nu au formulat cerere de restituire la Casa de Asigurări de Sănătate. În acest caz, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de către un expert contabil, sumele fiind reactualizate conform inflaţiei. Instanţa a hotărât în cele din urmă să le dea dreptate reclamanţilor, deoarece legea prevede faptul că magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi personalul auxiliar de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea lor beneficiază în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze gratuit. Potrivit hotărârii civile 2260, reclamanţii urmează să primească diferite sume.

Preşedintele tribunalului ia 3600 de lei

De exemplu, preşedintele Tribunalului Vâlcea va primi 3622 de lei, vicepreşedintele 4602 lei, judecătoarea Silvia Ştefan 4480 de lei, Lucia Iconaru – 4448 de lei, sumele fiind mai mici în cazul grefierilor. Se pare că până în prezent nici una dintre părţi nu a făcut recurs, hotărârea fiind declarată definitivă. „Urmează să primim banii. Conform legii vechi magistraţii beneficiau de gratuitate, în sensul că serviciile erau decontate de la Ministerul Justiţiei, dar ni s-au reţinut fără drept aceste sume. Prima acţiune a ajuns până la Curtea de Apel Piteşti, unde a fost respinsă, deşi mai existau hotărâri în ţară. Ni s-a dat acum dreptate cu privire la drepturile pe un an, deşi erau de fapt vreo trei. Am avut în favoarea noastră şi o hotărâre a Consiliului Naţional de Discriminare care a acceptat că acest tratament este discriminatoriu. Oricum, nu am pornit judecata cu ministerul până nu am trecut printr-o procedură prealabilă, dar ni s-a spus de la toate instituţiile implicate că nu erau bani pentru a ne fi restituiţi. În cele din urmă asociaţiile noastre au ajuns la primul ministru Tăriceanu, care le-a promis că va reglementa această situaţie.” – a precizat judecătorul Mariana Vîrgă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, care a fost şi parte în acest proces.

Anda VLAD   

Leave a Response