|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

De ce va pierde alegerile PNL la Vâlcea! 

Buican-aniversare-Bulgaria-2014

 

În PNL, controversele au început înainte de campania electorală. În presă locală din Vâlcea, au apărut zvonuri conform cărora liderul PNL pe județ, Cristian Buican, a fost cel care a făcut lista pentru alegeri așa cum a dorit el, pe listă fiind trecuți și apropiați de ai parlamentarului, precum finul lui, Victor Stănculescu, și alți 2 membri ai familiei: Ion Bazac și Mihaela Andreianu. De altfel, cei patru ocupă primele locuri pe lista PNL pentru Camera Deputaților, pe ultimul loc aflându-se Alexandru Părdut – scrie psnews.ro

Șeful PNL Vâlcea, Cristian Buican, pare să nu fie străin de nepotisme, aflându-se în centrul unei cercetări a ANI pentru conflict de interese, după ce și-a angajat nepoatele la cabinetul parlamentar.

Conform site-ului alegeriparlamentare2016.ro, Cristian Buican a votat în așa-numita „marți neagră” (10 decembrie 2013) modificarea Codului penal pentru schimbarea definiției conflictului de interese, în vederea scoaterii parlamentărilor din rândul funcționarilor publici și, implicit, a acordării unei imunități de facto pentru infracțiunile de serviciu, inclusiv de corupție, precum și cu scopul de a fi micșorat termenul de prescripție specială. Acest lucru, după retorică PNL din ultimul an, îl face pe candidatul liberal un atacator al statului de drept.

Tot Buican a fost implicat într-un scandal cu actualul primar din Râmnicu Vâlcea, înainte de alegeri. Mircia Gutău a fost ales în primele două mandate edilitare din partea PDL, a fost condamnat la închisoare în 2010 pentru fapte de corupție și a fost eliberat la finalul anului în 2011. Gutău a fost aruncat în închisoare de către însăși șefa de atunci a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), judecătoarea Livia Stanciu, în condițiile unui proces inechitabil. Nedreptatea a fost constatată, în noiembrie 2016, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după cum puteți citi pe luju.ro.Înainte de alegerile locale din 2016, Buican a anunțat că Gutău ar fi putut fi desemnat candidat din partea PNL pentru încă un mandat la primărie. Între timp, lucrurile s-au schimbat între PNL și Buican, acesta ajungând să candideze la locale din partea PER.

Pe lista PNL pentru Senat, pe primul loc se află Romulus Bulacu. Conform site-ului alegeriparlamentare2016.ro, anul acesta, Bulacu a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier județean, au fost încheiate contracte comerciale între societățile la care politicianul deținea acțiuni și societăți din subordinea Consiliului Județean. Decizia nu l-a împiedicat pe Bulacu să candideze în continuare pentru Senat. Dacă hotărârea ANI rămâne definitivă, PNL-istul își va pierde locul de parlamentar și ii se va interzice deținerea unei funcții publice timp de 3 ani.

Pe următorul loc pentru Senat, se află tânărul Victor Popescu, deocamdată un anonim al politicii.

Leave a Response