|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Pompierii militari bagă apă în fântânile secate de secetă 

 Pompierii militari bagă apă în fântânile secate de secetă

Seceta care pârjoleşte tot şi care a pus pe jar, la propriu, întreaga Românie, a atins şi mai multe comune din judeţul Vâlcea. Cele mai afectate sunt localităţile Galicea, Laloşu şi Tomşani, unde ca soluţie de ultimă oră, fie maşinile pompierilor militari umblă prin sate să dea apă de băut oamenilor, fie aceleaşi cisterne alimentează cu apă fântânile deja secate din curţile gospodarilor.

În comuna Galicea în satele Cremenari, Bratia Deal şi Bratia Vale aproape 800 de oameni rabdă de sete. Viceprimarul localităţii, Florea Udrea, ne spune: „Cu aproape două săptămâni în urmă s-a observat fenomenul secării fântânilor, iar cu cât seceta se prelungeşte, tot mai multe puţuri din curţile oamenilor au rămas fără apă. Noi am închiriat o cisternă şi am încercat să-i ajutăm pe oameni, dar nu am putut face faţă, aşa că am făcut adrese la Prefectură, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Judeţean de Urgenţă. De azi (ieri, n.r.), o maşină a ISU alimentează fântânile secate şi le oferă oamenilor apă de băut. Pentru animale nu este o aşa mare problemă, pentru că pârâul Topologu încă nu a secat. Dacă seceta va continua, nu întrevedem nici o posibilitate de remediere a situaţiei. Abia în anul 2008-2009 avem în proiect de forare a unor puţuri de mare adâncime din care să se alimenteze întreaga comună”, a spus vicele.

La Laloşu sunt 70 de fântâni secate

În comuna Laloşu, deja cunoscută pentru fântânile care ard, situaţia este şi mai tragică. Din 70 de fântâni din satele Mologeşti, Portăreşti, Laloşu şi Berbeşti oamenii nu mai scot decât mâl, iar alte 14 fântâni sunt “gazate” şi se aprind la cea mai mică scânteie. Viceprimarul localităţii, Constantin Filote, ne spune: „Nu mai avem în toată comune decât zece fântâni potabile şi cu acestea nu putem face faţă, aşa că am apelat la Pompierii militari, care începând de azi (ieri, n.r.), ne-au pus la dispoziţie o cisternă cu apă. Dimineaţa, autovehicolul se deplasează prin satele respective, cu sirena pornită, şi opreşte la intersecţii unde oamenii au fost înştiinţaţi că se pot alimenta cu apă. Fac fiecare provizii în ce pot. Noi am mai trimis o adresă către Pompieri, prin care le-am cerut să vină să decolmateze fântânile care deja sunt aproape secate. Cât despre fântânile care ard, nimeni nu ne-a spus până acum care este cauza, ba chiar ne-au zis că este secret naţional şi să o lăsăm mai moale. De săptămâna viitoare vom începe forajul a patru fântâni de mare adâncime, iar cam în 3-4 luni vom avea apă din această sursă. Cât despre apă pentru animale, avem lângă noi Olteţul, dar şi acesta a secat destul de mult în ultima vreme. Cât despre fântânile care iau foc, din cauza căldurilor acestea infernale, acestea se pot autoaprinde şi le pot arde agoniseala de-o viaţă”.

Jumătate din fântânile din Tomşani, secate sau nepotabile

În comuna Tomşani situaţia lipsei apei este ceva mai veche. Atâta doar că acum oamenii nu început să devină foarte agitaţi şi asta din cauză că mai mult de jumătate din fântâni au secat. „În comună din cele 107 fântâni, doar câteva mai au apa potabilă. După ploile din primăvară, apa nu mai este potabilă, iar deocamdată nu ştim care sunt rezultatele analizelor. Când cele trei microhidrocentrale lucrează, apa de pe pârâul Bistriţa seacă şi atunci nici măcar pentru adăpatul animalelor nu avem soluţii. În urma cereri făcute la Prefectură, ne-a fost aprobată forarea a patru puţuri de mare adâncime, în satele Bogdăneşti, Tomşani, Foleştii de Sus şi Foleştii de Jos”, spune primarul Dumitru Pearcu. “Noi trebuie să venim dis de dimineaţă să luăm apă de băut că dacă vii mai târziu nu mai apuci. Animalele nici vorbă nu le adăpăm cu apă din fântâni ci le ducem la râu. Chiar şi femeile spală rufele tot la râu, pe Bistriţa, pentru că apa e aşa de scumpă că nu ne permitem să pierdem nici măcar un strop. Parcă a venit prăpădul… Sunt zile când şi apa pe râu este secată. Nu mai ştim ce să facem. Poate ne ajută primarul că ne-a promis un puţ aici în sat. Deh, ce-o mai fii, numai cel de Sus ştie, parcă s-a aprins pământul. S-a făcut lumea rea şi de asta ne topim cu zile de atâta pârjol”, se plânge Vasile V. Bolt, un localnic care ne arată cum din găleata pe care a scufundat-o în fundul fântânii nu a scos decât o cană de apă şi aceea tulbure. Cum rezolvarea crizei de apă este una de durată, oamenii speră că doar Dumnezeu poate să le potolească setea.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response