Biserici deschise pentru … credincioşii încălziţi
Biserici deschise pentru … credincioşii încălziţi
• Numere de telefon de urgenţă pentru vâlcenii în pericol dib cauza caniculei
Pentru a diminua efectele caniculei, la Vâlcea au fost luate măsuri de urgenţă. S-au instituit astfel câteva numere de telefon de urgenţă, iar bisericile vor rămâne deschise în perioada prânzului, pentru a fi adăpost pentru credincioşii care suferă de … căldură. Prefectul Anuţa Handolescu le-a solicitat agenţilor economici deţinători de magazine, să pună la dispoziţia clienţilor sticle cu apă şi pahare de unică folosinţă în această perioadă. Pentru că în judeţul Vâlcea s-a extins avertizarea de cod portocaliu, prefectul a mai dispus măsuri de instituire a serviciului de permanenţă. Cetăţenii aflaţi în dificultate pot apela pentru a cere ajutor, în intervalul orar 7.00-21.00 la numerele de telefon 731714 şi 731019 (pentru Râmnicu Vâlcea), 811990 (Drăgăşani), 765160 (Băbeni), 840352 (Bălceşti) şi 860190 (Horezu), sau la Instituţia Prefectului – 731168 şi la Consiliul Judeţean – 732 901. Instituţiile deconcentrate cu atribuţii în această perioadă au instituit de asemenea serviciul de permanenţă, aşa încât cetăţenii pot apela în caz de nevoie la numerele de telefon: 747720 – Autoritatea de Sănătate Publică şi 732657 – Inspectoratul Teritorial de Muncă. S-a solicitat de asemenea instituţiilor care au relaţii cu publicul să flexibilizeze programul de lucru astfel încât cetăţenii să-şi poată rezolva problemele între orele 7.30-11.00 şi 17.30-20.30. Ca urmare a demersurilor întreprinse de prefect, CEZ Oltenia va sista toate lucrările de modernizare a reţelelor electrice în perioada caniculei, pentru ca alimentarea cu energie electrică a cetăţenilor să nu fie întreruptă.