In ce situații mașinile parcate neregulamentar nu se vor putea ridica
In ce situații mașinile parcate neregulamentar nu se vor putea ridica
Maşinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate de la sfârşitul acestei luni, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a unei hotărâri de guvern.
Ridicarea autoturismelor va fi făcută de către un serviciu specializat al primăriei care va funcţiona 7 zile pe săptămână.
Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar a fost declarată ilegală în urmă cu un an şi jumătate, atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că această măsură nu poate fi dispusă pe baza unor hotărâri ale consiliilor locale.
Executivul a modificat cadrul legal pentru a permite reluarea activităţii de ridicare, dar cu dispoziţii care să se aplice la fel în fiecare oraş, se doreşte ca autorităţile locale să nu mai externalizeze serviciul de ridicare, aşa cum se întâmpla în sectoarele capitalei, ci să-şi înfiinţeze propriul serviciu pentru a preveni abuzurile, explică şeful Direcţiei Rutiere, chestorul Florentin Brăcea.
Florentin Brăcea: Măsura ridicării ar trebui să fie o măsură suplimentară. Nu trebuie să gândim direct către măsura ridicării, că asta este scopul să le ridicăm. Trebuie să o luăm gradual. Întâi, se aplică sancţiuni în zona respectivă, dacă este o problemă şi nu se poate rezolva, se vine cu măsura ridicării. Ce dorim noi este ca această activitate să se desfăşoară în zonele şi în locurile unde chiar avem o problemă reală: în zonele centrale, zonele aglomerate, zonele cu probleme, nu în alte părţi.
Nu se vor putea ridica maşinile care au pasageri în interior. De asemenea, transportul la locul de depozitare nu se mai face dacă utilizatorul vehicului se prezintă rapid la maşină şi este de acord să suporte contravaloarea ridicării pe platfomă.