Sportul Rm. Vâlcea, numele tău e umilinţă!
Campioana judeţului, bătută măr, cu 12-2, de FC Oltchim
Sportul Rm. Vâlcea, numele tău e umilinţă!
• de cealaltă parte, trupa lui Diculoiu are ca obiectiv să ajungă în semifinalele Cupei României
Sezonul competiţional 2007-2008 a început în Vâlcea cu meciul din prima fază naţională a Cupei României, FC Oltchim – Sportul Rm. Vâlcea, partidă ce a avut loc pe Arena Oltchim. Veniţi direct din cantonamentul de la Polovragi, unde au avut câte două sau chiar trei antrenamente pe zi, băieţii lui Costel Gaiţă au făcut instrucţie cu o echipă, Sportul Rm. Vâlcea, aflată încă în vacanţă, astfel că jucătorii campioanei judeţene en-titre abia au reuşit să se adune. A fost un recital de goluri al divizionarei C, FC Oltchim, trupă ce a câştigat cu un categoric 12-2. Poate şi timpul, canicula, a fost de vină, căldura punându-şi amprenta pe jocul altminteri inexistent al divizionarei D, în timp ce fotbaliştii lui Gaiţă au zburdat pe teren. Preda, de trei ori, Nuţu şi Vasile, de câte două ori, Smedescu, Şorega, Andrei (autogol marcat de unul dintre jucătorii despre care se zvoneşte că ar fi printre sponsorii echipei!), Olaru şi Zgăbăruş pe de o parte, pentru învingători, respectiv Deaconescu, de două ori, pentru învinşi, au decis soarta meciului încheiat cu un incredibil 12-2 pentru „chimişti”. Interesant e că tabela de marcaj a stadionului Oltchim a rămas „înţepenită” la scorul de 5-0, asta pentru că nu mai erau plăcuţe cu alte numere.