|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Deschidere cu emoţii a sezonului de iarnă la Ski Resort Transalpina 

mircia_lera

Deschiderea oficială a sezonului de iarnă la Ski Resort Transalpina (SRT) are loc în data de 5 ianuarie. Nu fără emoții pentru administratorii domeniului schiabil, care susțin că sunt amenințați de șeful Salvamont Vâlcea că nu vor mai avea salvamontiști pe pârtii. În acest caz, domeniul schiabil nu ar mai putea funcționa.

Deschidere cu emoții

Marius Fodor, administratorul SRT, declară că salvatorii montani sunt opriți să își facă treaba chiar de către șeful lor de la nivelul județului, Mircea Lera.

”Dorim să deschidem domeniul schiabil în cursul zilei de 5 ianuarie. Toate pârtiile sunt pregătite, totul este la locul lui, inclusiv sistemele de protecție, de orientare. În schimb, ne confruntăm cu o problemă legată de prezența echipei Salvamont în cadrul domeniului. Accesul echipei este oprit prin hotărârea pe care șeful Serviciului Salvamont Vâlcea, domnul Mircea Lera, a luat-o, în nume propriu bănuiesc”, a declarat, pentru ZHD, Marius Fodor.

Care ar fi motivele șefului salvatorilor montani din Vâlcea? Banii, cel puțin asta susține Marius Fodor.

”Domnul Lera susține că el trebuie să primească bani și din domeniul schiabil. Acest lucru este imposibil, având în vedere că activitatea este coordonată de Consiliul Județean Vâlcea, prin HG 77 din 2003. Membrii echipei Salvamont au dat dovadă întotdeauna de bun simț și profesionalism, doar șeful lor este cel care vrea bani în plus, din două locuri”, mai adaugă administratorul SRT.

marius-fodor

Echipa locală de salvamontiști din Voineasa: ”trei băieți”

Potrivit Hotărârii de Guvern 77 din 2003 (hotărârea în baza căreia funcționează Salvamontul – n.r.), unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află pârtii de schi este OBLIGATĂ să înființeze echipe de salvatori montani.

La Voineasa nu există echipă locală Salvamont, asistența fiind astfel asigurată de echipa ce aparține de Consiliul Județean Vâlcea.

Primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu, susține că se străduiește acum, la patru ani de la deschiderea domeniului schiabil de la Transalpina, să încropească o echipă Salvamont. Una anemică, ce-i drept, cu numai ”trei băieți” care abia acum merg la pregătire.

”Noi acum vrem să facem echipă de Salvamont, avem trei băieți pe care o să îi ducem acolo să se specializeze, totul depinde de Consiliul Județean. Dar toată treaba se rezolvă azi, a fost o ședință la Consiliul Județean și vom da drumul pe data de 5 ianuarie”, dă asigurări Năstăsescu.

 CJ Vâlcea: ”O neînțelegere între doi oameni duminică seara”

Și CJ Vâlcea dă asigurări că pe pârtiile din Voineasa turiștii vor fi vegheați de salvatorii montani și consideră că discuția dintre Marius Fodor și Mircea Lera este doar un fel de ”neînțelegere de duminică seara”.

”Există o hotărâre de guvern care obligă consiliile județene pe raza cărora se află pârtii de schi să asigure salvarea în caz de accidente în zona de munte. Nu va fi nicio problemă la Voineasa cu asistența salvamont, cred că este vorba despre o comunicare nereușită, despre o neînțelegere între doi oameni duminică seara”, a declarat un reprezentant al CJ Vâplcea.

 

Continuare pe: http://zhd.ro/

Leave a Response