|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Apele Vâlcii – înţesate de peturi 

 Apele Vâlcii – înţesate de peturi

În ultimele două săptămâni, angajaţii Direcţiei Apelor Olt, împreună cu cei de la Hidroelectrica au desfăşurat o amplă acţiune de curăţare a cursurilor de apă, mai ales a celor din zona de nord a judeţului Vâlcea, unde au fost descoperite zeci de metri cubi de gunoaie. Printre zonele salubrizate se numără şi cea a lacului Brădişor, de unde provine apa care ajunge la … robinetele vâlcenilor. Pe lângă peturi au fost descoperit în apele lacului chiar şi … bălegar, care nu ar fi avut ce căuta într-un lac care este sursă de alimentare cu apă pentru sute de mii de oameni. În ciuda avertismentelor primite până acum, conducerea primăriilor pe raza cărora au fost descoperite probleme nu prea se sinchisesc să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. În ultima perioadă au aplicate şi două amenzi consistente.

Bălegar şi coceni în Olt, la Câineni

Şeful Inspecţiei Apelor, Mihai Dincă spune că ultimele controale, de zilele trecute au avut în vedere mai ales zona Brezoi – Câineni, unde s-au constatat cele mai mari nereguli. „Am verificat pe linie de salubritate zonele balota, Câineni, Robeşti, Balota Călineşti, Racoviţa şi Olăneşti, pentru a vedea ce gunoaie mai sunt pe Olt. Cea am văzut acolo era dezastruos. Nu am văzut niciodată un râu plin de peturi, aşa cum am descoperit de exemplu în comuna Câineni, la pârâul valea Satului. La Robeşti era tot aşa, dezastru pe pârâul Robeşti, iar de la Gura Lotrului s-au strâns aproape 200 de basculante de gunoi.” – spune directorul Dincă.  Controalele Direcţiei Apelor Olt au vizat în special salubrizarea râului Lotru şi Olt, în urma unor sesizări care priveau cantitatea foarte mare de gunoaie din lacurile Gura Lotrului şi Brădişor. Cea mai mare parte a gunoaielor provin în special de la depozite ilegale de deşeuri, pline de peturi, coceni, bălegar, fân, etc, transportate de apele pluviale în lacuri. „De şase luni noi verificăm şi salubrizăm împreună cu cei de la Hidroelectrica cursurile de apă, şi tot mai există cantităţi mare de deşeuri. Autorităţile locale nu îşi fac datoria referitor la obligaţiile care le revin privind salubrizarea cursurilor de apă. La Robeşti am descoperit chiar o groapă de gunoi improvizată, chiar pe malul Oltului, parţial în albia râului. Oamenii de acolo aruncaseră gunoaiele acolo, şi spuneau că primarul le-ar fi dat voie. Noi nu am putut lua legătura cu primarul, pentru că este plecat în Germania, dar urmează să vorbim cu el, să vedem dacă este aşa.” – mai spune directorul Mihai Dincă.

Amenzi contestate de edili

Din cauza mizeriei constatate pe raza de competenţă a Primăriei Câineni, inspectorii de la Direcţia Apelor au aplicat o sancţiune de 75.000 de lei noi. Amenda a fost contestată însă de conducerea primăriei,,urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la aplicarea ei. De asemenea, au mai fost date avertismente şi altor primării, respectiv Voineasa, Malaia şi Brezoi, iar Primăria Vaideeni a fost şi ea amendată în urmă cu mai bine de o săptămână cu 40.000 de lei noi pentru neigienizarea cursurilor de apă din localitatea respectivă. În total, în luna iunie au fost aplicate amenzi în valoare totală de 190.000 de lei noi. În staţiunea Olăneşti au fost făcute controale repetate, igienizarea fiind făcută împreună cu reprezentanţii Primăriei, iar la Brădişor se lucrează pentru igienizare de aproximativ o săptămână încontinuu. „La Brădişor lucrează echipe ale Direcţiei Apelor singure, şi este mai greu, pentru că trebuie strânse peturile cu barca.” – mai spune directorul Dincă. Primăria Olăneşti a efectuat salubrizarea râului Olăneşti, de unde au fost strânse aproximativ 70 de metri cubi de gunoaie menajere şi materiale de construcţie.
 Anda VLAD

Leave a Response