Doi copii de patru luni, respectiv doi ani, luaţi de autorităţi din Vâlcea, de la părinţii alcoolici
Doi copii în vârstă de patru luni şi doi ani din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, au fost luaţi din familie de autorităţi, joi, după ce vecinii au semnalat episoade repetate în care părinţii lor au consumat băuturi alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi copii de patru luni, respectiv doi ani, luaţi de autorităţi din Vâlcea, de la părinţii alcoolici
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Ana Maria Niţu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o echipă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, DGASPC şi Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea s-a deplasat, joi, în urma sesizării primarului, într-o gospodărie din comuna Bărbăteşti.
Autorităţile au găsit aici doi copii, în vârstă de patru luni, respectiv, doi ani. Cei doi se aflau alături de tatăl lor, care era într-o stare avansată de intoxicaţie etilică.
„De precizat că mama, cu grave probleme de sănătate pricinuite tot de consumul exagerat de alcool şi cu un stil de viaţă promiscuu, conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Bărbăteşti care au monitorizat acest caz, părăseşte frecvent domiciliul, neglijând cei doi copii minori, cu nevoi specifice vârstei foarte fragede”, a declarat reprezentantul Prefecturii Vâlcea.
Constatând că minorii trăiesc în condiţii mizere, iar viaţa le este ameninţată din neglijenţa părinţilor, reprezentanţii DGASPC au preluat copiii şi i-au internat în Centrul de Primiri în Regim de Urgenţă din municipiul Râmnicu Vâlcea.