Ion Ungureanu, primarul din Muereasca, reuşeşte să menţină vie o datină veche a locului
Recent, zeci de locuitori din comuna Muereasca s-au adunat la Căminul cultural din satul Muereasca de Sus, pentru a sărbători o nouă ediţie a festivalului „Alegerea junelui”, o datină care se păstrează, din spusele primarului Ion Ungureanu, de când e lumea. Ritualul, în forma în care se desfăşoară la Muereasca, este unicat nu numai în Vâlcea, ci chiar prin raportare la celelalte ţinuturi din ţară. Ca la orice petrecere, muzica populară, dansul şi voia bună sunt cele care dau startul sărbătorii. Vreme de câteva ore, localnicii au fost încântaţi cu un concert de muzică populară susţinut de formaţia „Rapsodia Vâlceană”. Fete, băieţi, oameni de toate vârstele au jucat hora junelui şi au cântat colinde foarte vechi. De-a lungul timpului, junii aleşi s-au dovedit a fi tineri responsabili şi cu obligaţii morale faţă de comunitate, după cum susţin chiar unii dintre ei. Pentru a obţine titlul mult-râvnit, candidaţii, câte doi din cele şase cătune ale comunei, trebuiau să fie neînsuraţi, să aibă 18 ani şi să fie tineri „bine văzuţi” în localitate: În momentul în care un băiat este numit „june”, fiind ales şi de o mulţime de fete care îl susţin, se simte mai mândru. De asemenea, el se simte responsabil şi îndatorat comunităţii pentru votul care i s-a acordat. El trebuie să fie cel mai bine văzut om din sat. Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, susţine că localnicii satului sunt cei care stabilesc candidaţii: „Eu îi invit pe scenă, iar, în funcţie de uralele, ovaţiile şi ridicările de mâini de la fiecare nume rostit, se alege junele. Tânărul trebuie să fie onest şi reprezentativ pentru comunitatea locală, el fiind cel care, pe parcursul întregului an, pune pe tapet problemele tinerilor din comună. El mai are obligaţia să mă anunţe despre orice problemă care apare în rândul tinerilor, şi nu numai”. În unanimitate de urale din partea celor prezenţi, Narcis Verzescu a fost ales noul „june” al comunei. Tânărul are 19 de ani, s-a născut în localitate şi este bine văzut în sat, aşa cum prevede obiceiul. Devenit „june” oficial, proaspătul numit şi-a organizat cetele de colindători şi a început să colinde satele. Potrivit primarului comunei, această sărbătoare tradiţională unică în zona Olteniei datează de peste un secol.