Peniță Tiberian și Costel Buican – pamfletul care aruncă Perișaniul în aer! 

Pamflet

Peniță Tiberian și Costel Buican

 

A fost odată ca nicioodată că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

 

Într-o zi de joi

Se-ntâlniră în Vâlcea doi,

Peniță Tiberian

Și cu Costel Buican.

 

Primul, mare orășean,

Al doilea, neaoș țăran,

Se sfădiră, se sfădiră,

Până chiar îl nimeriră.

 

Îl găsiră pe primar

Care-i un bun gospodar,

Că le face viața grea

Și trebuie ca să i-o dea.

 

Căută la repezeală

Un ziar din presa locală

Ca să-l facă de ocară

Și să-i ceară socoteală.

 

Cum de îndrăznește

De se-npotrivește

Față de împărăție

Cu atâta bărbăție.

 

Cine o fi doamne el ?

Să-l încurce pe Costel,

Care din prea mult zel

Crede că nu-i nimeni ca el.

 

Pilos în inspectorat

De șefii lui protejat,

Offf săracul băiețel

Ce n-ar vrea să facă el.

 

De n-ar fii acest primar

Un tip prea autoritar,

Care a văzut că  la școală

E prea multă muncă goală

Și i-a cerut socoteală,

Oooo i-afar din seamă.

Să îi săpună lui Costel

Că are grijă doar de el,

Folosindu-se de nume,

El fiind cel mai bun din lume.

 

Că de când comandă el

Școala e la alt nivel,

Rezultatele școlare

Sunt îmbucurătoare.

 

Căci, copiii examinați

Vin acasă tăt picați,

Prin școli doamne,  dezmățare

Ce atâta grijă mare?

Că doar primăria are

Bani ca să mai repare

Tot ce intră-n dărâmare.

 

Iar de intri-n amănunte

Doamne câte-ar fi de multe !

Dar, să-l lăsăm pe don Costel

Să vorbim de Penițel,

Scrie binișor săracul

Că, atâtâ-l duce capul.

 

Nu vorbim de bunul simț

El, l-a uitat pe la părinți,

Care poate i-au și  spus

Dar el  fiind de-acasă dus

A uitat unde l-a pus.

 

Și-acum bietul Penițel

Crede că nu-i nimeni ca el,

Poate jigni pe orișicine

Fără să-i fie rușnie.

 

Inimos fără decență

Onorează prin prezență

Fără pic de obediență,

Că așa sunt la noi, unii

Se cred sănătoși, nebunii.

 

Chiar și în învățământ

Ce-l mai rău se crede sfânt,

Și unele legi sunt pe dos

Totul este mincinos,

Ticălosul e cinstit

Muncitorul e nimic.

 

La noi în România,

Domină de mult prostia,

Poți să latri și la lună

Nimeni nu vrea ca spună

Adevărul neântinat

Doar câte unul, mai bărbat,

Și-atunci vai și jale mare

Doamne, ce l-o fi apucat ?

 

Vai de copilașii noștrii

Vai de țara în ce trăim

Că rămânem tot ca proștii

Fără să intervenim !