Ion Câlea atacă Guvernul pentru drepturile pensionarilor
Ion Câlea atacă Guvernul pentru drepturile pensionarilor
Ion Câlea, preşedintele PSD Vâlcea a dat zilele acestea publicităţii o declaraţie de presă prin care cere guvernului să aplice toate prevederile legii pensiilor – recent promulgată de preşedintele Băsescu – adică inclusiv compensarea în bani a tichetelor CFR neutilizate de către pensionari şi acordarea unei pensii suplimentare soţului supravieţuitor în valoare de 25 la sută din pensie. „Solicităm Executivului să pună în aplicare cele două acte normative adoptate de guvernul PSD în anul 2004, amânate nejustificat de puterea PNL- PD şi incluse acum şi într-o lege care a fost promulgată şi care trebuie să intre în vigoare. Toate prevederile acestei legi trebuie incluse în bugetul pe anul 2008, iar Partidul Social Democrat va veghea ca acest lucru să se întâmple”, afirmă Ion Câlea. El apreciază că, în fapt, prevederile legii pensiilor reprezintă, în marea lor majoritate, drepturi care erau acordate în 2004 de guvernarea PSD, iar adoptarea actului normativ nu înseamnă altceva decât că românii se întorc la situaţia din anul 2004. Ion Câlea a criticat şi intenţia Administraţiei Prezidenţiale – concretizată într-o decizie a CSAT – de a achiziţiona aeronave prezidenţiale „superdotate şi extrem de costisitoare”. Potrivit lui Câlea, valoarea noilor aeronave, estimată la 300 de milioane de euro, este aproape egală cu suma necesară alocării suplimentare de la bugetul de stat pentru completarea bugetului asigurărilor de stat în vederea acoperirii efortului necesar majorării pensiilor cu 43 la sută de la 1 ianuarie 2008. (T.G.)