|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

AVERTISMENT Oltchim SA Râmnicu Vâlcea este în pericol să ajungă la fier vechi 

oltchim
Combinatul chimic Oltchim SA Râmnicu Vâlcea este în pericol de a ajunge la fier vechi, susține fostul ministru al Economiei, Constantin Niță, potrivit Mediafax.„Îmi pare bine să aud că anul 2016 se va încheia cu un profit net de aproximativ 5 milioane de euro (n.r. – pentru Oltchim). În acelaşi timp, din păcate, se pare că procesul de privatizare va continua pe sistemul împărţirii patrimoniului pe bucăţi care vor fi vândute ca atare. Mare greşeală! Sper ca noul Guvern să nu aprobe o asemenea procedură de vânzare pe bucăţi”, a scris Constantin Niţă, pe blogul său.

În opinia lui, platforma Oltchim funcţionează ca un întreg şi trebuie să rămână ca atare. „Nu ne obligă nimeni să o privatizăm cu orice preţ. Compania trebuie listată la Bursă prin majorare de capital, iar sumele obţinute pot fi investite în retehnologizarea unor secţii/sectoare de producţie. Nu este posibil ca, la procesul de privatizare, să participe firme care se ocupă de tăierea fierului vechi”.

În fine, Constantin Niţă consideră că noul ministrul al Economiei „trebuie să se implice foarte serios pentru a încerca salvarea Oltchim şi păstrarea locurilor de muncă de aici”.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, avocatul Gheorghe Piperea fiind desemnat ca administrator judiciar al societăţii. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din acţiunile companiei. (stiripesurse.ro)

Leave a Response