Procesul de corupţie al fostului primar din Sălătrucel, Dumitru Drăghici, bate pasul pe loc la Tribunalul Vâlcea de trei ani
Încă din anul 2014, la Tribunalul Vâlcea a început procesul de corupţie în care a fost implicată fosta conducere a Primăriei comunei Sălătrucel şi Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel şi nici până astăzi nu a fost dată o sentinţă în acest dosar. În data de 16 ianuarie 2017, Tribunalul Vâlcea a pronunţat a 20-a amânare: în vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână cauza la 6 februarie 2017. În urmă cu trei ani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dumitru Drăghici, fost primar al comunei Sălătrucel şi președinte al Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel și membru în Comitetul de Conducere al acesteia (la data săvârșirii faptelor). În sarcina acestuia s-au reținut infracțiunile concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (trei acte materiale); conflict de interese; fals intelectual; uz de fals. Tot DNA l-a mai trimis în judecată pe Vasile Miu, fost viceprimar al comunei Sălătrucel, vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel, și membru în Comitetul de Conducere al acesteia (la data săvârșirii faptelor). În sarcina acestuia s-au reținut infracțiunile concurente de: folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (trei acte materiale); înșelăciune, în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la infracțiunea de conflict de interese. De asemenea, DNA l-a mai trimis în judecată pe Dan Grecu, consilier local și agent veterinar în cadrul comunei Sălătrucel, secretar al Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel, județul Vâlcea și membru în Comitetul de Conducere al acesteia (la data săvârșirii faptelor). În sarcina lui Dan Grecu s-au reținut infracțiunile concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la infracțiunea de conflict de interes; complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (trei acte materiale). În fine, DNA a trimis-o în judecată pe Elena Cernea, secretar al Primăriei comunei Sălătrucel (la data săvârșirii faptelor). În sarcina acesteia s-au reținut infracțiunile concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la infracțiunea de conflict de interese. Tot DNA l-a mai trimis în judecată pe Ion Mesia, contabil – casier al Primăriei comunei Sălătrucel, județul Vâlcea, cenzor în cadrul Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel (la data săvârșirii faptelor). În sarcina lui Ion Mesia s-au reținut infracțiunile concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două acte materiale); complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (două acte materiale); complicitate la infracțiunea de conflict de interese. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: inculpatul Miu Vasile, beneficiind de ajutorul inculpaților Drăghici Dumitru, Grecu Nicolaie Dan, Cernea Elena și Mesia Ion, a folosit și prezentat cu rea credință la APIA – Centrul Județean Vâlcea, în campaniile anilor 2010-2011, un contract de concesionare și în campania anului 2012, un contract de arendare, având drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Obiectul celor două contracte, îl constituie primul concesionarea și cel de-al doilea arendarea către Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel a aceleiași suprafețe de teren, respectiv 320 ha pășune deținute de comuna Sălătrucel, ambele contracte fiind încheiate pe un termen de 10 ani. Contractele în cauză au fost întocmite sub o falsă prezumție de legalitate pentru ca, aparent, să facă dovada îndeplinirii criteriilor de eligibilitate și a avut ca scop prezentarea cu rea credință a acestor documente cât și a unor declarații false, inexacte sau incomplete pentru a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, de către Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel, județul Vâlcea, în campaniile anilor 2010, 2011 și 2012. Inculpatul Drăghici Dumitru, în calitate de primar al comunei Sălătrucel, județul Vâlcea, în contextul încheierii și derulării, în campaniile anilor 2010, 2011 și 2012, a contractelor de concesionare și de arendare, menționate mai sus, a îndeplinit acte și a participat la luarea unor decizii prin care s-au realizat atât direct, cât și indirect foloase materiale Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine și Albine Sălătrucel, județul Vâlcea, în cadrul căreia deținea funcția de președinte. Prejudiciul creat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vâlcea, prin săvârșirea infracțiunilor anterior menționate, este de 1,31 milioane de lei, din care 1,18 milioane de lei, reprezentând fonduri europene și 125.880 lei, reprezentând fonduri de la bugetul național. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile și mobile aparținând inculpaților Drăghici Dumitru, Grecu Nicolaie Dan şi Cernea Elena.
(Nicu Trandafir)