|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Noi reguli impuse taximetriştilor din Râmnic 

agerpres_1999548-politie taxi
  • Noi reguli impuse taximetriştilor din Râmnic:

Camera Taximetriştilor va emite avize obligatorii privind „abaterile de la conduita profesională” pentru toţi şoferii de taxi

 

Zilele trecute, Primăria Râmnicului a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prvind modificarea regulamentului de organizare şi executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Râmnicu Vâlcea. Potrivit competenţelor stabilite prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, Consiliul Local a adoptat hotărârea nr. 204/52/31 iulie 2008 prin care s-a aprobat „Regulamentul de organizare şi executare a Serviciului de transport în regim de taxi, în municipiul Râmnicu Vâlcea” completat prin HCL nr. 106/27 aprilie 2012, care cuprinde condiţiile de organizare, autorizare, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciului de transport în regim de taxi. Conform prevederilor din Ordinul nr. 356/2007 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii 38/2003 a transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere, ,,autoritatea administraţiei publice locale organizează şi deţine o bază de date privind activitatea profesională, evidenţa abaterilor de la conduita profesională şi a sancţiunilor pentru aceste abateri pentru persoane care au calitatea de persoană desemnată şi taximetrişti şi se consultă cu asociaţiile profesionale în vederea menţinerii la zi a cazierului de conduită profesională.” În baza acestor reglementări, au fost stabilite toate documentele necesare obţinerii autorizaţiilor taxi, printre acestea regăsindu-se şi avizul asociaţiilor profesionale reprezentative aşa cum sunt ele definite prin lege, privind abaterile de la conduita profesională a persoanei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului în regim de taxi, document neimpus expres de legea mai sus amintită, dar inclus în această listă prin acordul încheiat la data adoptării HCL nr. 204/2008, cu reprezentanţii taximetriştilor. Ulterior, ca urmare a sesizărilor mai multor transportatori autorizaţi privind condiţionarea emiterii acestui document de către reprezentanţii asociaţiilor reprezentative, de plata cotizaţiilor către aceste asociaţii, a fost adoptată de către Consiliul Local, hotărârea nr. 147/31 mai 2012 prin care a fost modificat regulamentul de organizare şi executare a Serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul eliminării avizului asociaţiilor profesionale reprezentative aşa cum sunt ele definite prin lege, privind abaterile de la conduita profesională a persoanei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului în regim de taxi. La sfârşitul anului trecut, Camera Naţională a Taximetriştilor din România – filiala Vâlcea a solicitat Primăriei introducerea în lista documentelor necesare vizării anuale a autorizaţiilor taxi, a unui „istoric privind abaterile de la conduita profesională a taximetriştilor” eliberat de asciaţiile profesionale reprezentative, document prin care autoritatea de autorizare este informată dacă transportatorul autorizat a avut sau nu, pe parcursul anului respectiv, abateri de la Standardul Ocupaţional al taximetristului, în vederea menţinerii la zi a cazierului de conduită profesională privind evidenţa abaterilor şi a sancţiunilr aplicate pentru aceste abateri. În conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi executare a Serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Râmnicu Vâlcea, viza anuală a autorizaţiilor taxi se va acorda după achitarea taxei de viză aprobată prin hotărârea consiliului local privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul respectiv, pe baza unei documentaţii care va conţine documentele prevăzute la art. 13 alin 1. Faţă de cele mai sus prezentate şi ţinând cont de faptul că, la nivelul autorităţii de autorizare a municipiului a fost realizată baza de date privind activitatea profesională, precum şi evidenţa abaterilor grave de la conduita profesională atât a taximetriştilor, cât şi a persoanelor desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier, Primăria Râmnicului consideră oportună modificarea „Regulamentului de organizare şi executare a Serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Râmnicu Vâlcea” aprobat prin HCL nr. 204/52/31 iulie 2008 şi completat prin hotărârea nr. 106/2012, în sensul introducerii în lista documentelor necesare obţinerii autorizaţiilor taxi a avizului asociaţiilor profesionale reprezentative aşa cum sunt ele definite prin lege, privind abaterile de la conduita profesională a persoanei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului în regim de taxi, cu atât mai mult cu cât acest document nu este impus expres de lege.

(Petre Coman)

One Response to Noi reguli impuse taximetriştilor din Râmnic

  1. Cosmin

    Domnule primar nu cred ca se impune o astfel de condiție având în vedere faptul ca abia am scăpat de lingăii de la camera taximetriștilor. Sunt aceleași persoane va rog meditați asupra acestui aspect. Cu respect.

     

Leave a Response