|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Asociaţia utilizatorilor de apă – pe cale de a fi înfiinţată 

Asociaţia utilizatorilor de apă – pe cale de a fi înfiinţată

În următoarea perioadă, localnicii din zona de sud a judeţului trebuie să se constituie într-o asociaţie a utilizatorilor de apă. Conform legii, aceasta este singura modalitate de a mai putea avea acces la sistemele de irigaţii, care în acest an nu au funcţionat deloc. În judeţul Vâlcea, înainte de 1989 existau instalaţii care irigau 10.933 de hectare de teren, în timp ce la ora actuală nici una dintre instalaţii nu mai funcţionează, din cauza legislaţiei restrictive, dar şi din cauza hoţilor, care au furat tot ce se putea.

Localităţile din sud – afectate de secetă

Cea mai afectată zonă este cea din sudul judeţului Vâlcea. Valoarea estimativă a pagubelor cauzate de secetă se ridică la aproximativ 255.052.415  de lei. Există sisteme vechi de irigaţii la Galicea, Drăgăşani, Grădinari şi Ştefăneşti, acestea nemaifiind în funcţiune. Pentru a putea beneficia de sistemele de irigaţii, sau măcar de ce a mai rămas din acestea, agricultorii trebuie obligatoriu să se constituie în asociaţii „ale udătorilor”, şi după aceea să solicite oficial administrarea acestor sisteme. Această idee le-a venit însă celor care au în mână soarta agriculturii abia acum, când recolta din acest an este practic compromisă. Canicula a făcut lucrurile să înceapă să se mişte la Vâlcea, astfel că, dacă în acest moment se pun bazele acestei asociaţii, urmează ca ea să devină funcţională abia din toamnă, sau de anul viitor. La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire cu primarii din sudul judeţului în comuna Prundeni, pentru a pune pe picioare un plan de asociere în vederea repunerii în funcţiune a sistemelor de irigaţii.”Vrem să înfiinţăm organizaţia utilizatorilor de apă, pentru a putea să redăm în folosinţă sistemele de irigaţii. Sunt soluţii la staţia 204 Voiceşti, de care va putea beneficia atât Ştefăneştiul, Voiceştiul, cât şi Lungeştiul. Astfel, vom putea beneficia şi de subvenţiile de 700 de lei la hectar, care vor creşte la anul până la 1.100 de lei. Staţia de la Aureşti are nevoie de puţine recondiţionări şi cred că în toamnă vom putea beneficia de aceste sisteme de irigaţii.” – este de părere vicele CJ. După ce producătorii agricoli vor accepta să se constituie sub forma unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, se va redacta un protocol de colaborare între Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea şi primării, care va fi susţinut în faţa ministrului agriculturii, Decebal Traian Remeş. La discuţii  au participat primari şi reprezentanţi din opt localităţi: Ioneşti, Prundeni, Orleşti, Ştefăneşti, Lungeşti, Voiceşti, Olanu şi Galicea, marele absent fiind primarul Drăgăşaniului. Edilii se plâng însă că le va fi foarte greu să-i convingă pe oameni să plătească pentru întreţinerea sistemelor. „Noi suntem deschişi, dar vor fi o grămadă de inconveniente, dacă nu vom avea noi în proprietate aceste sisteme, pentru că va fi greu să-i convingem pe oameni că vor trebui să plătească pentru aceste sisteme.” – a susţinut primarul comunei Prundeni, Horia Horăscu.

Primarii vor puţuri

Primarii vor în primul rând să se foreze puţuri în localităţile care duc lipsă de apă, iar alţii spun că în comunele lor nu mai au ce lua în primire, deoarece sistemele de irigaţii sunt distruse. „Nouă ne trebuie în primul rând puţuri în comună, pentru că am un singur puţ forat la 200 de metri adâncime, din care ia toată lumea apă.” – spune Constantin Cârstina, primarul comunei Orleşti. Viceprimarul comunei Ioneşti a apreciat şi el că organizaţia utilizatorilor de apă este aproape înfiinţată în comuna respectivă, dar nu are ce lua în primire. Pentru a intra în asociaţia utilizatorilor de apă şi a beneficia de sistemele de irigaţii, proprietarii de terenuri agricole trebuie să plătească însă un euro (3 lei) pe hectar. Din consumul de apă, 20% va fi suportat de asemenea de utilizatori, restul fiind subvenţionat. Deocamdată, vâlcenii au parte de apă cu porţia. În comunele Laloşu, Galicea şi Stoileşti, pompierii militari au dus în cursul ultimelor două săptămâni zeci de litri de apă cu cisternele, pentru ca oamenii şi animalele să nu aibă de suferit.

Anda VLAD

Leave a Response