|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Ziaristul Silviu Popescu: „Vin la Primăria Râmnicului!” 

 Ziaristul Silviu Popescu: „Vin la Primăria Râmnicului!”

Ziaristul Silviu Popescu, patron al ziarelor „City” şi „Curierul de Râmnic”, fondator al cotidianului „ Curierul de Vâlcea”, ne-a declarat într-o miniconferinţă organizată ad hoc la sfârşitul săptămânii trecute că va candida la alegerile din 2008 pentru postul de primar al Râmnicului. „Voi candida nu ca independent şi vreau să-l asigur pe actualul edil al Râmnicului că voi purta o campanie  eficientă şi curată în care mă voi baza şi pe alte canale media din Vâlcea. Personal nu am nimic cu primarul  Mircia Gutău şi nu înţeleg de ce acesta face remarci răutăcioase în conferinţe de presă la adresa mea. Consider că moral şi profesional îndeplinesc condiţiile pentru a fi un bun primar şi doresc să câştig corect această luptă electorală. Sunt pregătit să vin la Primărie”. Reamintim că nu cu mult timp în urmă, într-o conferinţă de presă, actualul primar al municipiului a precizat că este convins că Silviu Popescu nu ar obţine nici 60 de voturi în cazul în care ar candida la primărie. (Nicu Trandafir)

Leave a Response