|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Bat clopotele pentru Prea Fericitul Teoctist 

 La bisericile din Vâlcea

 

Bat clopotele pentru Prea Fericitul Teoctist

 

Moartea fulgerătoare a Prea Fericitului Teoctist a îndurerat întreaga lume creştină. „Nici nu aflaseră bine din presă că s-a stins din viaţă Prea Fericitul Teoctist, că preoţii din Otenia au luat de la sine iniţiativă şi au tras clopotele. De acum şi până va fi înmormântat, în toate bisericile vor bate clopotele de trei ori pe zi. La slujbele de dimineaţă s-a făcut parastas şi se va face în continuare, iar PF Teoctist va fi pomenit la Sf. Liturghie”, ne-a spus preotul Ion Dinică, secretarul Episcopiei Râmnicului. P.S. Gherasim, Epicopul Râmnicului, a plecat încă de luni la Patriarhia Română, urmând să participe la slujba de înhumare a celui de-al cincilea Patriarh al României, după Miron, Nicodim, Iustinian şi Iustin. Sinodul Permanent s-a întrunit la Bucureşti şi a stabilit data funeraliilor, cine va lua cuvântul, dar şi alte detalii organizatorice. „Tuturor ne vine rândul, iar pentru că viaţa este trecătoare, de aceea trebuie să fim mai buni, să dăm dovadă de omenie, bunătate, tact, blândeţe. Eu l-am învăţat de mic pe fiul meau, care acum are 25 de ani, că dacă îl supără pe tata, eu voi muri. Am un copil extraordinar care nu m-a supărat niciodată şi în acest spirit trebuie să ne educăm cu toţii copii”, ne-a spus părintele Dinică.

 

 

D.├×ÎRCOMNICU

Leave a Response