|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Vâlcea va avea groapă ecologică de gunoi cu 11 milioane de euro 

 Vâlcea va avea groapă ecologică de gunoi cu 11 milioane de euro

 

Râmnicul Vâlcea urmează să aibă o groapă de gunoi ecologică în valoare de … 11,6 milioane de euro. Deşi la licitaţie nu s-a prezentat decât o singură firmă, în urma acesteia societatea Hidroconstrucţia SA – SC Iridex Grup Bucureşti a câştigat proiectul de realizare a gropii şi a staţiei de compost, care trenează de luni întregi.

 

Licitaţie cu câştigător unic

 

Licitaţia organizată la Primăria Râmnicului zilele trecute a avut drept obiect continuarea lucrărilor la depozitul ecologic de deşeuri de la Feţeni. Hidroconstrucţia a participat şi la prima licitaţie internaţională, organizată cu acelaşi scop, în parteneriat cu o firmă germană, dar a fost respinsă. De data aceasta a revenit, însă în asociere cu o firmă din Bucureşti – SC Iridex Grup Import-Export SRL. Parteneriatul dintre cele două firme a fost aproape obligatoriu, date fiind cerinţele impuse în caietul de sarcini, unde un punct important îl constituie experienţa în realizarea unor lucrări din acelaşi domeniu. Iridex Grup deţine, în prezent, cinci gropi ecologice de deşeuri realizate în regie proprie. În cazul în care oferta tehnică a celor două firme va fi admisă de membrii comisiei de licitaţie, constructorii vor avea de încheiat lucrările la cele două obiective începute de Monticava Strade, respectiv rampa ecologică de deşeuri de la Feţeni şi staţia de compost din oraş.

 

Închiderea şi ecologizarea vechiului depozit

 

Cele două firme vor mai avea de realizat operaţiunea de închidere şi ecologizare a vechiului depozit de deşeuri din Râmnic. Lucrările la groapa ecologică au fost finanţate din fonduri ISPA, iar în urmă cu un an au fost întrerupte, după ce consultantul tehnic IDOM Spania şi beneficiarul lucrării, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, au solicitat în diverse rânduri rezilierea contractului cu executantul italian Monticava Strade. La ora actuală, administraţia locală se află în proces cu Garda de Mediu, mărul discordiei fiind reprezentat tocmai de decizia de închidere a depozitului de deşeuri de la Râureni, al cărui termen de funcţionare a fost depăşit deja cu jumătate de an.

 

Prima licitaţie – anulată

 

Pentru licitaţia internaţională organizată de Primăria Râmnicului şi-au manifestat interesul mai multe societăţi din Italia, Grecia, Austria şi România, în cele din urmă, singura ofertă sosind din partea Hidroconstrucţia – Iridex Grup. „A fost doar o singură ofertă, dar nu este nici o problemă. Licitaţia poate fi adjudecată şi astfel. Acum se analizează oferta tehnică. Oferta financiară depăşeşte cu 600.000 de euro fondurile alocate prin programul ISPA pentru proiect. O să încercăm o negociere cu reprezentanţii societăţilor care au depus oferta” – spune primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Din suma de 11 milioane de euro dată până acum de Uniunea Europeană pentru realizarea proiectului, 800.000 de euro au intrat în buzunarul italienilor de la Monticava Strade pentru lucrările realizate, în timp ce consultantul spaniol a încasat peste 1,4 milioane euro.

Anda VLAD

Leave a Response