Criză de medicamente pentru bolnavii de cancer. Lipsesc şapte citostatice pentru copii şi 14 pentru adulţi
Bolnavii de cancer nu luptă doar cu boala, ci şi cu sistemul medical. Din spitalale româneşti lipsesc mai multe citostatice. Aşa că doctorii nu pot administra tratamentele conform protocolului.
Situaţia e atât de gravă, încât unii bolnavi sunt în pericol să piardă lupta cu boala, dacă nu primesc medicamentele repede. Ministrul Sănătăţii caută soluţii, dar nu ştie când va rezolva problema.
„Statul român ar trebui să trateze toţi pacienţii cu mult mai mult respect. Dacă nu găsesc o soluţie, boala o să evolueze şi sigur n-o să am un final fericit” – acesta este strigătul disperat al unui bărbat care a fost diagnosticat cu leucemie acum două luni. Doctorii i-au spus că trebuie să înceapă un tratament cu Metrotexat – un citostatic cu rezultate foarte bune în astfel de cazuri. Medicamentul lipseşte însă din spitalele româneşti.
“Farmacia spitalului nu l-a găsit la niciun furnizor. La începutul tratamentului mi s-a spus că toate medicamentele îmi vor fi asigurate şi acum sunt într-un impas la care încă nu am găsit soluţia. Cea mai dură pedeapsă”, spune pacientul.
2.000 de lei. Atât costă tratamentul care l-ar putea salva. E o sumă pe care, însă, nu o are. În aceeaşi situaţie sunt toţi bolnavii.
„În lipsa administrării acestui tratament, boala poate să recadă. În situţia unei leucemiei acute, de multe ori, recăderea e însoţită şi de o rezistenţă la tratament şi, bineînţeles, poate să aibă un impact fatal asupra pacientului”, explică Horia Bumbea, medic hematolog la Spitalul Universitar.
Şi copiii diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice trec prin aceeaşi dramă.
“Nu sunt doar oameni cu copii foarte bolnavi, ci şi foarte săraci. A trebuit să cumpărăm o serie de medicamente. Am ajuns la 1.000, 1.500 de euro pe lună”, spune Iuliana Ghidu, directorul executiv al Asociaţiei PAVEL.
Şapte citostatice lipsesc acum din secţiile de oncopediatrie şi alte 14 din cele în care sunt trataţi pacienţii adulţi diagnosticaţi cu cancer. În timp ce bolnavii încearcă disperaţi să caute soluţii pentru a trăi, ministrul Sănătăţii susţine că nu ştie când va rezolva problema.
“Prin Unifarm, prin Agenția Națională a Medicamentului, căutăm soluții. Nu pot să vă dau un termen, suntem în procedură”, a declarat Florian Bodog.
Ministrul Sănătăţii promite însă că va introduce 13 noi medicamente pe lista de compensate şI gratuite. Unele pentru tratarea cancerului. Altele, pentru bolile hematologice şi artrită.
Sursa: stiri.tvr.ro