|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Concursul Naţional ,,Mesajul meu antidrog”- 2017 

133255 2 droguri sursa foto alba24.ro
Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vâlcea, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog lansează, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, în săptămâna 13 -17 februarie 2017, ediţia a XIV-a a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog” cu tema „Colorează-ţi viaţa altfel … făra droguri!”
Concursul, ajuns în prezent la ediţia a XIV-a, reprezintă un proiect sustenabil de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog şi al Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile reprezentative din mediul şcolar. Rezultatele obţinute până în prezent ne încurajează să dăm continuitate acestui demers preventiv, care are caracterul unic de a conferi adolescenţilor încadraţi într-o formă de învăţământ o alternativă la consumul de droguri.
Informaţiile privind proiectul (regulament, modalităţi de înscriere) vor fi diseminate, în perioada imediat următoare, către elevii şi cadrele didactice din unităţile de învăţământ din  judeţul Vâlcea.
 Prin secţiunile propuse, se oferă adolescenţilor posibilitatea de a contribui la lansarea unor mesaje pozitive în favoarea unei vieţi sănătoase, fără droguri. Secţiunile ediţiei a XIV-a la care se pot înscrie elevii sunt: film de scurt metraj, spot video, eseu literar şi arte vizuale. Jurizarea creaţiilor se va realiza în perioada 08-11 mai 2017, criteriile de evaluare urmărind încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.  
Creaţiile câştigătoare vor fi premiate în 12 mai 2017, la Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea. Ocupanţii locurilor I la secţiunile de creaţie la nivel judeţean, vor accede la faza naţională a concursului, câştigătorii fiind recompensaţi cu premii.
Lansarea celei de-a XIV-a ediții a proiectului constituie un prilej excelent de recunoaștere a meritelor elevilor vâlceni participanți, precizand că peste 200 de copii au fost prezenți la ediția anterioară a concursului, precum și ocazia potrivită de a ura mult succes  şi în acest an,  elevilor participanţi la fazele judeţeană, respectiv naţională ale concursului.

Leave a Response