|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului investeşte în locuinţe sociale 

 Primăria Râmnicului investeşte în locuinţe sociale

Constantin Monceanu, unul dintre viceprimarii Râmnicului, este genul de ales care nu încearcă să iasă în evidenţă cu realizările administrative şi nu-şi arogă merite din respectarea unui program. A făcut echipă excelentă cu primarul Gutău şi s-a dedicat în întregime transpunerii în practică a unor proiecte edilitare ale acestuia ajutând acolo unde putea şi ştia cum să o facă. Un merit deosebit îl are în obţinerea finanţării guvernamentale pentru transformarea unor ruine din Căminul de Bătrâni din Ostroveni ( lucrare demarată cu mai mult de 10 ani în urmă). În septembrie 2006 , prin hotărârea  nr. 142, Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea aproba schimbarea destinaţiei corpurilor B, C şi D ale Căminului în locuinţe sociale. În ianuarie anul acesta Consiliul emitea HCL 10/2007 în care aproba varianta nr. 2, cu mansardare, a studiului de fezabilitate. Studiul de fezabilitate prevede realizarea a 76 de apartamente. Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie însă de bani. Ajutată de unii parlamentari vâlceni, dintre care s-a remarcat deputatul Emilian Frâncu, care a făcut lobby pe lângă membri ai Guvernului, administraţia locală a reuşit să obţină alocarea a 100 de miliarde lei pentru acest important obiectiv. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei  a alocat din această sumă deja 7,5 miliarde lei pentru acest an. „Sperăm ca până în 16 august să se ţină licitaţia pentru proiectare. Una dintre condiţiile din Caietul de Sarcini este realizarea într-un termen care să nu depăşească 60 de zile. Cred că în noiembrie se va putea trece la execuţie. Se anunţă o vreme favorabilă şi în lunile de iarnă se poate lucra foarte bine la interioare.  Anul viitor investiţia va putea fi finalizată. Cele 76 de locuinţe vor însemna în final rezolvarea situaţiei locative pentru tot atâtea familii . Implicaţiile sunt însă mai mari pentru că în zonă vor fi atraşi astfel şi alţi investitori privaţi care vor construi şi ei după ce reţeaua de electricitate, apă, gaz şi canal va fia dusă de administraţie acolo.” Ne-a declarat vineri viceprimarul Monceanu. (T.G.)

Leave a Response