|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Bogdan Matei: Programul de Guvernare al PSD, realizat pas cu pas 

IMG-20170223-WA0000

 

PSD a câstigat alegerile din data de 11 decembrie 2016 cu un scor istoric. Încrederea dată de cetaţeni s-a datorat programului de guvernare pe care PSD l-a prezentat în campania electorală. Dupa nici 2 luni de guvernare, măsurile prezentate în campanie au fost implementate de Guvern conform termenelor prevazute.

Măsuri menite să crească nivelul de trai al fiecărui român prin:

 

-creşterea salariului minim la 1450 lei;

-creşterea cu 20% a salariilor din administraţia publică locală;

-creşterea cu 50% a salariilor pentru actori;

-creşterea cu 15% a salariilor din educaţie si sănătate;

-programul prima chirie;

-in domeniul sănătaţii, alocarea de bani pentru toate programele de sănătate publica, inclusiv pentru bolile rare, dotarea spitalelor judeţene cu computere tomograf;

-creşterea burselor pentru studenţi cât şi transport gratuit pe CFR pentru aceştia;

-eliminarea celor 102 taxe;

-stimularea IMM-urilor prin programe guvernamentale în vederea dezvoltării afacerilor existente sau crearea de noi societăţi.;

Potrivit programului de guvernare 2016-2020, avem în vedere crearea unor noi instrumente de investiţii publice prin crearea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ( FSDI) în vederea administrării şi valorificării eficiente a participaţiilor statului.

Scopul FSDI:

FSDI va avea drept scop dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiţii rentabile şi sustenabile, în sectoare competitive, prin participarea directă sau împreună cu investitori instituţionali sau privaţi.

Beneficii FSDI:

  • crearea de surse de finanţare sustenabile pentru materializarea proiectelor din domenii competitive în condiţii de rentabilitate economică şi sustenabilitate financiară;
  • activează ca un catalizator eficient pentru atragerea de fonduri private(bănci, fonduri de pensii, fonduri de investiţii) care, alături de fondurile proprii asigură sursele de finanţare pentru proiecte de investiţii a căror implementare va genera un efect de antrenare economică, atât pe orizontală cât şi pe verticală, în urma efectului de multiplicare;
  • susţinerea eforturilor României de a obţine statutul de piaţă emergentă pentru piaţa autohtonă de capital prin creşterea lichidităţii, ca urmare a listării la Bursa de Valori Bucureşti şi AERO a companiilor din portofoliul FSDI în maxim 24 de luni de la crearea fondului;
  • creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanţare a proiectelor de investiţii;

 

Costurile de infiinţare vor fi suportate din bugetul Ministerului Economiei.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a FSDI.

FSDI nu poate vinde, înstrăina acţiunile pe care le deţine la societăţile din portofoliul său, dacă acest lucru ar însemna pierderea controlului majoritar al acestor companii.

Sursele de finanţare pot fi: emisiunea de instrumente financiare de tipul titlurilor de credit şi dividendele plătite de companiile din portofoliul FSDI, veniturile din titlurile de valoare cu venit fix, veniturile din vânzarea de acţiuni la societăţile la care FSDI deţine participaţii, veniturile din privatizare.

Modalitaţile de finanţare proiecte: FSDI va finanţa proiecte de investiţii prin: participarea directă la capitalul social, achiziţionarea de acţiuni sau obligaţiuni emise de companiile de proiect sau de entităţile care implementează efectiv proiectele de investiţii asumate.

Fondurile suverane de investiţii, în sens larg reprezintă entităţi investiţionale, care deţin o gamă de active deţinute şi gestionate direct sau indirect de către stat pentru atingerea unor obiective naţionale, care operează conform principiilor de afaceri în beneficiul ţării deţinătoare.

Sunt convins că prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, judeţul Vâlcea se va putea dezvolta pe măsura potenţialului pe care îl deţine.

 

Leave a Response