Primăriile cumpără prin Bursa de Mărfuri
Primăriile cumpără prin Bursa de Mărfuri
Deschis în urmă cu aproape jumătate de an, terminalul vâlcean al Bursei de Mărfuri nu reprezintă un subiect foarte folosit în lumea de afaceri locală. Chiar dacă se pot tranzacţiona pe piaţa de disponibil produse petroliere, energie electrică, cărbune, cereale şi mărfuri generale fungibile, obiectivul nu este încă foarte interesant pentru autorităţile contractante definite în baza OUG 34/2006, aprobată prin legea 337/2006. De activitatea BMR se ocupă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea prin Raluca Pasăre şi Irina Petrescu. Cu toate că se află cu mult sub nivelul notorietăţii dorite, terminalul a atras atenţia unei administraţii rurale. Primăria Dănicei este, din datele CCI, cea dintâi autoritate administrativă locală care pare a fi sesizat potenţialul Bursei. Irina Petrescu afirmă că nivelul banilor pe care primăria îi are la dispoziţie este unul deloc neglijabil: „Baza noastră legală vine din OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, conform articolelor 122 litera (f) şi 252, litera (f) de-aici şi interesul edililor din Dănicei, probabil. Prin piaţa aflată la disponibilul bursei de mărfuri se pot efectua achiziţii publice în condiţii mult mai avantajoase, pentru că BMR pune la dispoziţie un sistem pe cât de simplu, pe atât de eficient. E bine că avem astfel de cazuri chiar din mediul rural, unde au ajuns numeroase fonduri europene şi care pot fi valorificate mult mai bine atunci când oferta apare la BMR. În fond, cam acesta va fi viitorul, pentru că Bursa oferă o mult mai largă plajă de participanţi, dar şi o negociere directă cu ofertanţii.” Primăria Dănicei a confirmat că la mijloc sunt lucrări de reabilitări şcoli şi straturi de asfalt (în baza Ordonanţei 7), estimate la aproximativ 8 miliarde lei.