PSD VÂLCEA PĂSTREAZĂ TRADIȚIA: FEMEILE SOCIAL DEMOCRATE INVITATE LA TEATRU!
După ce anul trecut femeile social democrate au fost invitate la un spectacol de muzică și poezie, anul acesta PSD Vâlcea păstrează tradiția și de ”Ziua Femeii” face un gest frumos pentru colegele de partid.
Luni, 6 martie 2017, cu începere de la orele 18.00, la Cinemetograful „Geo Saizescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, doamnele și domnișoarele sunt invitate la teatru.
„Noi păstrăm tradiția și încercăm ca prin gestul nostru să dăruim câteva clipe de bucurie doamnelor și domnișoarelor care de fiecare dată, când a fost nevoie, s-au implicat în acțiunile desfășurate de PSD.
Ideea acestui gen de activitate am discutat-o în urmă cu trei ani cu prietenul și colegul nostru, Constantin Rădulescu, Președintele PSD Vâlcea.
De altfel, vreau să mulțumesc colegilor din biroul municipal al PSD Râmnicu Vâlcea și în mod special consilierilor locali, pentru că sunt atenți și pentru că m-au sprijinit în a oferi acest moment de bucurie.
Sper să fie o seară reușită, un prilej de sărbătoare a frumosului, iar doamnelor și domnișoarelor le urăm cu prilejul zilei de 8 Martie multă sănătate, spor în toate, iar primăvara care a venit să le aducă numai vești bune.”- Adina Dobrete, Președinte OFSD Râmnicu Vâlcea.
Biroul de Presă PSD Vâlcea.