|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Bursa generală a forţei de muncă la Râmnicu Vâlcea 

locuri-de-munca-observatorulph-ro

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează, în data de 7 aprilie,  Bursa generală a forţei de muncă, acţiune care se desfăşoară la nivel naţional, fiind coordonată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. La Râmnicu Vâlcea, bursa va avea loc la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților din strada Calea lui Traian, nr. 98, începând cu ora 9.00.

Bursa forței de muncă reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă. Bursa constituie o metodă de facilitare a contactelor dintre angajatori şi persoanele aflate in cautarea activa a unui loc de muncă. Astfel, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au posibilitatea sa contacteze un număr mare de angajatori, sa identifice mai multe variante de angajare, iar agenţii economici participanţi la bursa pot să-şi recruteze personalul direct, fără intermediar, în funcţie de cerinţele specifice locurilor de muncă pe care le oferă.

Oferta locurilor de muncă va fi completată și cu locurile de muncă vacante din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European.

Leave a Response