Uite cum poate face rost preşedintele Rădulescu de bani pentru renovarea Centrului Măciuca!
Uite cum poate face rost preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, de cel puţin un miliard de lei: acţionându-l în instanţă pe principalul clănţău liberal, consilierul nedeputat Victor Stănculescu, care a lansat în spaţiul public mai multe acuzaţii la adresa preşedintelui CJ referitoare la ceea ce se întâmplă la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca. Acum că procurorii au lămurit cazul, preşedintele Rădulescu îl poate da în judecată pe Stănculescu şi să-i ceară despagubiri morale pentru prejudicii de imagine.
Procurorii vâlceni nu s-au lăsat duşi de nas de manevrele ţărăniste şi continuă ancheta pentru a-i depista pe cei care au pus în scenă toată această mizerie. Vom afla astfel dacă Buican şi compania sunt străini de această poveste…
Referitor la situaţia celor patru beneficiari, care au fost fotografiaţi, în timp ce se aflau imobilizaţi prin legarea cu chingi de paturile din saloane sau de băncile din curtea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca, din documentele medicale puse la dispoziţie de către reprezentanţii centrului reiese că toţi aceştia au fost diagnosticaţi cu retard mental profund. De altfel, din actele de urmărire penală reiese că acţiunea de imobilizare şi fotografiere a acestor beneficiari s-a realizat de către una sau mai multe persoane care aveau cunoştinţă de situaţia medicală a beneficiarilor, respectiv de incapacitatea acestora de a realiza ceea ce li se întâmplă, de a relaţiona, de a comunica împrejurările în care au fost supuşi actelor de imobilizare sau de a-i indica pe autori.
Astfel, s-a concluzionat că, autorul acţiunii de imobilizare şi fotografiere a beneficiarilor nu poate proveni decât din rândul angajaţilor Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca, fapt care impune concluzia că acţiunea respectivă a avut drept scop crearea unei imagini contrare realităţii în ceea ce priveşte modul în care sunt trataţi beneficiarii acestui centru.
Cu toate acestea, autorul nu a putut fi identificat până la acest moment, procurorul dispunând disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor pentru a lămuri împrejurările în care au fost imobilizaţi şi fotografiaţi în scop demonstrativ, cei patru beneficiari.
Avocatul „subsemnatul” sa marce banul , daca este purtatorul de vorbe al lichelelor galbene , nesimtite. Presedintele CJ sa-si apere imaginea si sa-l duca in Instanta pe acest clantau fara minte.
Daca nu stia , sa afle acum. Prostia se plateste. Cu atit mai mult cind esti „subsemnat”.